Pompierii militari orădeni au acționat joi dimineața, pentru salvarea victimei unui accident rutier produs în municipiu.

 

Joi, 17 martie, în jurul orei 07.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Șanțului din Oradea, apelantul precizând faptul că șoferița autoturismului implicat în eveniment a rămas încarcerată.

Pentru salvarea victimei, la locul indicat de apelant au fost mobilizate cu operativitate, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea cu autospeciala de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și autospeciala de intervenție rapidă pentru medicul de urgență, precum și pompierii Detașamentului 2 Oradea cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

Ajunși la fața locului, pompierii militari au evacuat, în câteva minute, victima rămasă încarcerată în autoturismul răsturnat în afara părții carosabile, iar echipajele SMURD i-au acordat îngrijirile medicale care se impuneau, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Sursa: Realitatea de Bihor