Joi, 22 octombrie, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 709/A, pe direcția Beiuș – Șoimi, la intersecția cu drumul comunal 709, în afara localității Urviș de Beiuș, a acroșat o femeie de 36 de ani, din Urviș de Beiuș, care traversa neregulamentar partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, femeia a suferit leziuni ușoare.
Poliţiştii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Sursa: Realitatea de Bihor