Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive.

Sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 20.40, pe strada Miron Pompiliu din localitatea bihoreană Ștei, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din comuna Lunca, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bihor