Luni, 10 octombrie, în intervalul orar 06.00 – 10.00, poliţiştii rutieri şi polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pe drumurile publice din județul Bihor, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane.
Activitățile polițiștilor au vizat verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane de către operatorul de transport şi de către conducătorul auto și prevenirea conducerii sub influența alcoolului a unor astfel de vehicule.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 119 autovehicule, din care 92 destinate transportului de persoane și 27 destinate transportului elevilor, fiind testați cu aparatul etilotest toți conducătorii auto verificați.
În urma testărilor, nu a fost depistat niciun conducător auto care să fi consumat alcool înainte să se urce la volan în timp ce efectua transport de persoane.
Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, din care trei pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă, conform prevederilor O.G. nr.37/2007, trei la H.G. nr.69 / 2012 privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și 12 potrivit O.U.G. nr.195/2002 și șapte la alte acte normative, cu amenzi în valoare totală de 17.800 de lei.
Astfel, luni, 10 octombrie, în jurul orei 07.00, pe D.N.19, în afara municipiului Oradea, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din Sălacea, județul Bihor, în timp ce conducea un autobuz, fără a avea asigurare RCA valabilă.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul nu avea valabile verificarea tahograf și nici taxa de utilizare a drumurilor naționale.
Operatorul de transport a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei. Totodată, i-au fost reținute certificatul de înmatriculare al vehiculului și i-au fost retrase plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Polițiștii bihoreni continuă astfel de activități pentru responsabilizarea conducătorilor auto. Scopul acestor acțiuni este scăderea riscul rutier și adoptarea de către conducătorii auto a unui comportament preventiv în trafic.
Sursa: Realitatea de Bihor