93 de bicicliști care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, în ultimele 24 de ore.
Marți, 2 noiembrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 143 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 31.195 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șase permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare și au fost constatate trei tamponări.
Au fost sancționați 93 de bicicliști, 16 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, două sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, iar 19 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Sursa: Realitatea de Bihor