Doru Dendiu, fost jurnalist la mai multe publicații, a acceptat să dea cărțile pe față. A lucrat aproape doi ani la celebru serviciu de informații al Ministerului de Interne, Unitatea Militară 0215, cunoscută publicului drept „Doi și-un sfert”

Doru Dendiu Susține că în perioada cât a lucrat la UM 0215 nu a avut niciun contact cu foștii colegi de breaslă și că a activat în zona informațiilor despre cetățeni străini certați cu legea. Dendiu a spus că și-a dat demisia de la unitate după ce a văzut că obiectivul urmărit și descoperit de el avea „intrare” la președintele țării, Ion Iliescu.

„Când am intrat la 0215 deja o parte din colegii mei din presă știau. Am activat între iunie 94 și până în noimebrie 1996, perioadă în care nu am avut niciun fel de întâlnire cu foștii colegi d ebreaslă. Nu am vrut să las loc de interpretări și comentarii.  Aș putea să dau în cineva și să vorbesc de rău de acea unitate, dar nu o s-o fac. Vor mai exista acțiuni de denigrare, pentru că este vorba de implicații finanicare și de deținere a puterii. Nu este vorba de culoare politică, chiar și guvernarea Convenției Deocrate (CDR) a încercat să profite de informațiile de la 0215. Un ofițer operativ cu un grad mic, așa cum am fost eu (căpitan), nu poate face poliție politică, ci doar cei care sunt informați și folosesc aceste informații. Depinde și cum și în ce scop e folosită informația respectivă. Serviciile sunt obligate să penetreze lumea politică, să țină sub control anumite acțiuni de stradă. Ce fac ei acolo și cât de corect își exertcită drepturile, este discutabil. Implicarea în viața politică este una, iar controlul partidelor este altceva. Dacă apare vreun extremist, trebuie să-l combați. Dacă vreun extremist vrea să atace statul de drept, serviciile trebuie să aibă informații și să intervină prompt.

Am remarcat derapaje grave de la linia de conduită. Nu doar în politică, ci mai ales în domeniul economic. Sunt ofițeri care profită de informnațiile pe care le obțin și le folosesc în scopuri financiare, în interes propriu sau de grup. Sunt ofițeri acoperiți în presă, ei trebuie să fie, dar se pune probelea cum îi dirijezi. Cu ce scop folosești informațiile?

Cum s-a petrecut „racolarea”

La vremea respectivă, eu nu mai lucram la Evenimentul Zilei de 6 luni de zile, ci la Ultimul Cuvânt. Eram într-o delegație de serviciu, am ajuns seara în București, iar a doua zi m-am dus la redacție să scriu, iar colegii mă întrebau, mirați, pentru cine scrii, că nu mai există ziarul.  Aveam programate mai multe interviuri, cu Talpeș, cu șeful 0215, generalul Dan Gheorghe. În momentul respectiv, i-am sunat pe acești șefi de servicii să le spun că nu mai am pentru cine scrie. Ioan Talpeș m-a invitat la un dejun, domnul general Gheorghe, la fel. În dimineața în care m-am întâlnit cu Talpeș la dejun, în timpul discuției, în birou a intrat un fost coleg, jurnalist. Este greu să spun dacă afinitățile ambilor pentru istoria a creat o amiciție, doar așa, din întâmplare. Nu există exclusivități în presă de la servicii. Mulți nu vor să-și dea seama când li se servește informația. În prezent, dezvăluirile de presă nu mai au un impact major, pentru că prezintă doar o opinie. Mulți primesc ce li se dă și dau mai departe, fără alte investigații. Am fost plăcut surprins să-l văd acolo, pentru că mi-era și bun prieten. A urmat întâlnirea cu generalul Dan Gheorghe, el mi-a propus să vin la ei. Am fost șocat. Am crezut că-și bate joc și face glume. M-a convins iubite mea de atunci în momentul în care mi-a spus să mă duc, că poate ne dă apartament. L-am rugat pe general să ma angajeze undeva unde să nu am tangență cu presa. L-am rugat dacă poate să mă bage la infracțiuni comise de cetățeni străini, pentru că aveam legături puternice pe acel domeniu. Acolo m-a angajat. Am avut succes, fără falsă modestie, până când colegii din presă au scris de dosarul Brener, conscut drept contabilul Mafiei, care a avut o întâlnire cu președintele Ion Iliescu în biroul lui de la Cotroceni.

Am pirmit de la SRI o hârtie roz, nu știam că asta însemna un anume grad de credibilitate a informației cuprinse acolo. Me se spune că un anume cetățean Roco făcea trafic cu artă. L-am găsit, iar de la el am ajuns la Paul Brener, pe muncă informativă, strict cu ajutorul informatorilor, fără niciun jurnalist. Am cerut verificari la SIE, SRI, baza de date a poliției. Era născut în România, plecat în Italia în anii ‘60. Semnalul de alarmă a venit de la Interpol, care mi-a trimis un facssimil scurt: „Obiectiv de maximă prioritate, contabil al mafiei italiene”.

După ce INTERPOL a confirmat că e țintă majoră, am beneficiat de tot sprijinul unității. Am pus tehnică de interceptare și am stabilit legăturile acestui Paul Brener. Primeam doar interceptările telefonice relevant. Într-o zi mi-a venit o notă cu un număr de telefon fără aparținători și cu propoziția: „A avut o întâlnire secretă”. Am ajuns la generalul Gheorghe, care mi-a spus să stam să ne lămurim.Până să ne lămurim, am aflat că domnul Brener a avut o discuție cu Ion Iliescu, a beneficiat de protecția lui. Cei doi sunt prieteni din tinerețe. Toate spălările de bani din acea perioadă s-au făcut sub directa protecție a lui.  

Genralul Dan Gheorghe a trimis raportul în care am scris și despre această întâlnire. S-au făcut anume jocuri, dar nu pot să spun că le-a făcut unitatea în ansamblu, ci anumite persoane. Au fost războaie în interiorul unității pentru controlul mediilor infracționale, dar nu pentru a-i aduce la dubă, ci pentru a profita de pe urma acestora.

Paul Brener, „contabilul Mafiei”, cot la cot cu Vântu și Țiriac

După plecarea generalului Dan Gheorghe, unitatea a avut un șef care era judecat pentru vânzare de baze de date. Unii dintre cei implicați au ajuns miniștrii în guvernul României, mai ales că unitatea a informat conducerea statului că sunt spălări de bani de care nu sunt straini nici Sorin Ovidiu Vântu și nici Ion Țiriac. Raspunsul de la SRI a fost că Brener este cunoscut ca printre primii 3 cumpărători de certificate de proprietate, alături de Vântu și Țiriac.

Dosarul Brener a fost fușărit, i-a vânturat pe toți italienii din dosar. Generalul Dan Gheorghe a luat dosarul la control, iar pe anumite detalii discutam numai cu el.

În 1996, informațiile au ajuns la puterea politică, dar cu toate acestea, oamenii din structură au ajuns cu funcții mari. S-au făcut operațiuni se spălare de bani la preluarea Băncii Astra și Banca de Scont, acolo s-au spălat multe milioane de bani. Roco Alabiso, traficant de obiecte de artă, era vecin și prieten de familie cu Valer Dorneanu.

Nu voiam să am legătură cu jurnaliștii și nici eficient nu era. Mulți jurnaliști nu știu să caute informația. Nu știu dacă 0215 trimitea știri „servite”. Au fost situații în care se scria despre unitate și trebuia cumva controlată scurgerea de informații.

La momentul resepctiv, unitatea 0215 nu avea purtător de cuvant. Propunerea era clară. În perioada respectivă serviciile de informatii erau în penurie de oameni. SIE poate stătea mai bine, dar la SRI era penurie mare. Am făcut un curs de 6 săptămâni, în care ni s-au predat cursuri de informatii, alături de 60 de civili. Eram singurul jurnalist din acest grup. Am lucrat cu numele meu pe legitimație, nu am fost acoperit. Unitatea nici nu are acest specific. Era organizată pe direcții și era structurata pe armele ministerului. Toate activitățile se desfășurau pe zone de interlopi romi, arabi sau italieni. Nu a existat noțiunea de a spiona presa sau de a folosi jurnaliști. Nu știu dacă alți colegi de-ai mei au folosit jurnaliști.

Moștenirea Securității a afectat pe mult mai mulți decât știm noi. Emil Constantinescu a avut o relație specială cu Securitatea înainte de 1989. Am cunsocut ofițer de la SIE, unul de la unitattea 01010, unitatea anit KGB. Unii sunt niște nemernici, alții sunt de o calitate incontestabilă. Unii aveau rețea de 600 de informatori. Dacă ofițerul nu avea control deplin asupra obiectivului, zbura imediat de pe post.

Am plecat din unitate pentru că obiectivul meu principal, Paul Brener, s-a întâlnit cu președintele, iar de acolo, la un moment dat mi-a dispărut filajul, practic, mi-a dispărut obiectivul.

Trăiesc în Germania acum, modest, dar liniștit. Nu mi-e dor de România, din cauză că practicile se continuă. În fața ghișeului de schimb valutar sunt trei valutiști. Aici e muncă de poliție pură. Dar, dacă mă duc și iau măsuri, încep să curgă telefoanele”, conchide Doru Dendiu. 

Mirel Curea, fost șef direct al lui Dendiu la Evenimentul Zilei, spune că a fost contactat de generalul Gehorghe Dan pentru că un coleg de la EVZ vrea să ajungă la unitate. Curea spune că i s-a cerut o notă despre cum este Doru Dendiu și că acesta i-a făcut o caracterizare „foarte frumoasă”.

„Când era la Evz, pe la jumătatea anilor `90. Doru Dendiu s-a cerut la UM 0215. Așa cum este procedura, a fost băgat în verificări, iar generalul Gheorghe Dan, șeful unității mi-a cerut referințe despre el. De mine a depins soarta pe care și-o alesese. I-am vorbit generalului foarte frumos despre colegul meu, candidat la statul de securist, i-am spus că este un om serios, muncitor, că are profilul necesar și că ar face față cerințelor muncii de informații.

Ca să evite obținerea prin metode specifice(prin rețeaua informativă și prin alte mijloace) de date din redacția Evz despre viitorul securist, generalul Dan m-a rugat să-i dau în scris o „referință de la ultimul loc de muncă”, în calitate de șef direct. Pentru că m-aș fi hazardat nepermis în eliberarea unui asemenea document, i-am adus la cunoștiință lui Ion Cristoiu solicitarea generalului și motivele ei. După ce s-a distrat bine, Cristoiu a fost de acord, am scris referința pe o foaie cu antetul ziarului, am semnat-o, am ștampilat-o și i-am dat-o generalului. În prezența mea, generalul l-a chemat pe ofițerul care se ocupa de dosarul lui Dendiu și i-a înmânat documentul.

Din varii complexe face exact ceea ce un profesionist nu face în ruptul capului, își strică relații bune cu oameni care l-au tratat cel puțin corect, cu înțelegere și care l-au ajutat la nevoie.
Pe mine mă certa acum câțiva ani, când era Băsescu la putere, îmi reproșa faptul că nu-s băsist. Îți dai seama cam ce este de capul lui, un securist să certe un jurnalist, pentru faptul că nu suflă-n fund puterii. Acum, când nu mai este la putere, face mișto de Băse, îi zice „Petrov”. Drept pentru care, Dendiu are toate jusificările morale, intelectuale și profesionale de a fi critic cu foștii săi colegi care, iată, nu au fost în stare de mai nimic notabil în viață, nici măcar de performanța de a se face securiști”, a declarat Mirel Curea.