În dimineața zilei de miercuri, 11 august, în jurul orei 06.20, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, echipajele de pompieri militari ale Detașamentului 1 Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Șauaieu, comuna Nojorid.
Forțele de intervenție mobilizate la fața locului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să localizeze și să lichideze incendiul, care se manifesta la una din cele patru încăperi ale casei, în aproximativ 35 de minute.
În urma evenimentului, au ars un pat, două aparate electrocasnice, o fereastră, o ușă și materiale textile din camera afectată de flăcări.
Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au împiedicat extinderea flăcărilor la celelalte trei încăperi și la acoperișul locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric generat de un aparat radio lăsat sub tensiune.
Sursa: Realitatea de Bihor