Peste 4.600 de persoane legitimate și 409 societăți comerciale și mijloace de transport au fost verificate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.

 

Astfel, potrivit IPJ Bihor, în perioada 7 – 8 mai, echipele mixte au legitimat 4.667 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 217 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări de pe raza județului.

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 319 mijloace de transport, din care 90 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 234 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 52.750 de lei.

Dintre acestea, 147 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 29.750 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 79 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 16.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar 8 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

 

În cadrul misiunilor desfăşurate în perioada 7 – 8 mai, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au acționat zilnic, în medie, 219 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 38 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, 2 cadre ale Poliției Locale Oradea, 1 pompier militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 1 inspector al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 1 comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 1 inspector al Direcției de Sănătate Publică, precum și 1 inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud