CSO Voluntari 2005 a obţinut prima sa victorie în Grupa E a Ligii Campionilor la volei feminin, 3-0 (25-21, 25-17, 25-23) cu echipa poloneză BKS Bostik ZGO Bielsko-Biala, miercuri seara, în Sala Polivalentă din Bucureşti.

Suvi Kokkonen şi Iuna Zadorojnâi au fost cele mai bune jucătoare ale campioanei României.

Martyna Borowczak şi Kertu Laak s-au evidenţiat de la oaspete.

În celălalt meci al grupei, echipa italiană Savino Del Bene Scandicci a câştigat în deplasare cu Allianz MTV Stuttgart cu 3-0.

Savino Del Bene Scandicci este lider, cu 6 puncte, urmată de CSO Voluntari, 3 puncte, BKS Bostik ZGO Bielsko-Biala, 3 puncte, Allianz MTV Stuttgart, 0 puncte.

În etapa a treia, CSO Voluntari va juca tot la Bucureşti, cu Allianz MTV Stuttgart, pe 27 noiembrie.

AGERPRES