Eduard Martin, proprietarul firmei de salubrizare Polaris, care are ca zonă de activitate județul Constanța și Brăila, a explicat, pentru prima dată, la Realitatea Plus, cum acționau pionii statului paralel ca să preia forțat companiile din salubrizare.
Eduard Martin, spune că Silviu Prigoană era abătut, părea că se teme de ceva anume, deși niciodată nu a declarat motivul.
„Eu am vorbit mult cu Silviu, dar am fost mai discret cu problemele mele în justiție, dar cu el am vorbit, îmi aduc aminte că mi-a adus la arest mâncarea făcută de mâna lui. Asta poate spune multe despre caracterul acestui om, care a plecat supărat dintre noi. Era supărat că toată munca de-o viață s-a năruit dintr-o dată și bizar. Nu a vrut să vorbească, poate doar la dumneavoastră la TV, dar suferința lui era prezentă. Noi încercam să îl scoatem din aceste situații, să-l aducem unde a fost odată, și la cine a fost. A fost un mare om de afaceri, cu o perseverență rară, care a deschis afaceri de nișă. El zâmbea în permanență, era un om puternic, dar avea trăiri intense care l-au măcinat. Afacerea i-a fost preluată ostil. Tactica era preluarea acestor companii după scăderea valorii lor. Cum fac ei asta? Formularea unor acuzații, halucinante, dar aparent grave, la adresa companiilor. Acestea nu mai puteau fi finanțate de bănci, nu mai existau pe piață moral, ci doar scriptic.
Iar astfel erau preluate pe bani puțini de cei care organizau așa ceva. Eu am plătit la bugetul de stat în toată perioada de existență a firmei mele 200 de milioane de euro. Am primit, „la schimb”, o celulă la subsolul arestului, plină de mucegai și niște șobolani la pachet, drept „răsplată” pentru contribuția mea la bugetul statului. Dușmanul meu a fost invizibil, e greu să îl găsești pe beneficiarul final ale acestor acțiuni. Știu persoanele care au acționat împotriva mea. Știu cine a făcut, dar nu am reușit să aflu până acum beneficiarul final. Am stat 3 luni în arest. S-a vrut preluarea afacerii la o valoare extrem de mică. Directorul general al firmei a fost contactat de „niște băieți” că vor să cumpere compania. Atunci le-am spus se ducă la muncă, pentru că prefer s-o distrug eu, decât să las compania pradă altora. În perioada de arest preventiv am fost mutat la secția din Ferentari, acolo unde a fost și colonelul Daniel Dragomir. Am stat în aceeași celulă cu bolnavi de HIV și cu drogații. Eu încă nu m-am decis să vorbesc prin ce am trecut. Completul de 5 judecători mi-a făcut totuși dreptate. Silviu Prigoană nu a trecut chiar prin astfel de situații, dar în ultimii 8 ani de zile a fost un om înfricoșat de lucrurile pe care le știa. I-am spus să iasă și să se reapuce de afaceri, am avut discuții în contradictoriu. Azi dimineață, la 9 și un sfert, mi-a trimis un mesaj pentru fetița mea care a împlinit 12 ani. L-am simțit că îi este frică să iasă din casă.
Cred că de la supărări a făcut infarct. Și-a văzut munca de o viață furată. Eu am fost arestat preventiv, am fost chemat la DNA și când s-a stabilit că se va semna această tranzacție cu firma mea, mi-au pus cătușele. Trebuia să semnez un contract de 14 milioane de euro. Pe mine m-au sunat partenerii și nu răspundeam la telefon. Am făcut anunțul pe Facebook, iar după 15 minute am primit citație. Am fost ținut pe holurile DNA până când partenerul meu de afaceri a anunțat public că va semna tranzacția, iar apoi am fost încătușat. Nu poți aresta un om de afaceri că să îl împiedici să semneze o tranzacție Au fost implicate și servicii străine din altă țară parteneră ca să distrugă Polaris”, a declarat Eduard Martin la Realitatea Plus.