Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că în conformitate cu datele transmise de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie local, în perioada 12-13 noiembrie 2024, anumite regiuni ale țării vor fi afectate de precipitații abundente sub formă de ninsoare, fiind emis un cod galben în acest sens.
Codul a fost emis pentru regiunile Vidin, Montana, Sofia-regiune, Sofia-capitală, Pernik, Vrața, Loveci, Plovdiv, Gabrovo, Stara Zagora, Veliko Târnovo, Sliven și Târgoviște. Stratul de zăpadă va atinge până la 10 cm și vor fi întâlnite condiții de apariție a poleiului.
MAE le recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația zborurilor de pe aeroporturile bulgare și prognoza meteorologică, iar șoferilor să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă și atenționare meteorologică specifică. De asemenea, acestora li se recomandă să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere și cursele aeriene să fie perturbate față de orarul de zbor.
Cetățenilor români care tranzitează punctul de frontieră Ruse li se recomandă să ia în calcul posibilitatea creșterii timpului de așteptare la trecerea frontierei, la taxa de pod, în contextul în care, din data de 10 iulie 2024, autoritățile bulgare desfășoară lucrări de reparație a căii de rulare a podului peste Dunăre.
Reamintim că începând cu data de 5 iulie 2024 taxa de pod poate fi plătită și în sistem online, numai pentru autovehiculele cu capacitate de transport de persoane de până la 8+1 – https://ep.customs.bg/eportal/public/index?pageId=40&isActive=id6. Taxa de pod poate fi în continuare plătită cu cardul bancar sau în numerar, respectiv 2 euro sau 4 leva. Menționăm că în punctele de frontieră bulgare funcționează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite, amenzi de circulație sau taxe compensatorii la regimul vinietei electronice, aplicate pe teritoriul R. Bulgaria. În astfel de cazuri, cetățenii români identificați de sistem sunt obligați să își achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.
Subliniem importanța informării corecte, achiziționării din timp a vinietei electronice și recomandăm achiziționarea acesteia înainte de intrarea pe segmentul de drum rutier din Republica Bulgaria supus taxării – și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritățile bulgare recomandă insistent ca vinieta electronică să fie achiziționată online prin intermediul site-ului www.bgtoll.bg (cu versiune și în limba română – https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica) – site oficial recomandat de autoritățile bulgare competente.
Luând în considerare și caracterul dinamic al condițiilor meteorologice ce vor fi înregistrate pe timpul sezonului de iarnă pe teritoriul bulgar (coduri de atenționare pentru temperaturi scăzute, căderi de precipitații sub formă de ninsoare, apariția viscolului și a poleiului), se recomandă turiștilor români să se asigure că, pe timpul călătoriei, dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare, precum și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente persoanelor transportate.
Informații suplimentare pot fi accesate astfel:
– cu privire la situația zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu;
– cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;
– cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;
– cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg;
– cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republcia Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerile Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Sursa: Newsinn