Liderul PNL Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului şi, totodată, fost ministru al Apărării, afirmă, în mesajul transmis de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, că în această zi onorează faptele de vitejie ale camarazilor săi care, „prin curajul şi comportamentul lor ireproşabil în misiuni, au făcut ca Armata României să fie respectată şi apreciată peste tot în lume”.

„Azi onorez faptele de vitejie ale camarazilor mei, veterani ai Teatrelor de Operații, cei care, prin curajul și comportamentul lor ireproșabil în misiuni, au făcut ca Armata României să fie respectată și apreciată peste tot în lume”, a arătat Ciucă, într-un mesaj postat luni dimineață pe Facebook.

Liderul liberal a precizat, în context, că şi-a petrecut ani buni din viaţă în teatrele de operaţii: Irak, Afganistan, Angola şi ştie ce înseamnă să fii departe de casă şi de cei dragi şi ştiu cât de greu este.

„De aceea, ziua de 11 noiembrie are o însemnătate aparte nu doar pentru mine, ci pentru întreaga Armată a României. Reprezintă Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, o aniversare instituită prin lege acum zece ani. Data de 11 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător: este sărbătorită în toată Europa, deoarece la acea dată, în anul 1918, a intrat în vigoare armistițiul dintre Puterile Antantei și Germania, care a încheiat Primul Război Mondial. Tot la 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogorași, primul militar român decedat în Teatrul de Operații din Afganistan. Să cinstim sacrificiul militarilor răniți și să ne înclinăm cu respect față de cei care au plătit cu viața. La mulți ani tuturor Veteranilor din Teatrele de Operații! Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au căzut în Teatrele de Operații!”, a transmis Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL