Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară în cazul deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită.

Decizia a fost luată în unanimitate, a precizat preşedintele Comisiei, Alina Tănăsescu (PSD).

„În unanimitate de voturi, membrii Comisiei juridice au dat un raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară a domnului deputat”, a anunţat Tănăsescu.

Şedinţa Comisiei s-a desfăşurat cu uşile închise.

Înainte de şedinţă, Nelu Tătaru a declarat că este nevinovat, că nu a luat niciodată bani de la pacienţi şi că vrea să se facă dreptate în ceea ce îl priveşte.

„Nu vreau decât să se facă dreptate. Sunt nevinovat. Nu am primit niciun ban. Ieri am văzut prima dată dosarul. Nu am atins niciun ban, au fost nişte provocări. Nu am acceptat bani. Mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital, spitalul este casa mea, acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc”, a spus Tătaru.

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să decidă prin vot asupra raportului Comisiei juridice.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, vinerea trecută, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare în sensul încuviinţării efectuării procedurilor privind percheziţia în cazul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru.

Şi liberalii au reacţionat în cazul Tătaru. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că Nelu Tătaru a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, joia trecută, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

AGERPRES