Atât Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cât și mai multe autorități non-guvernamentale din domeniul energetic au expus public, în ultima perioadă, mai multe scenarii cu privire la momentul critic 1 aprilie 2025.

Primul scenariu ar putea fi acela prin care se vor prelungi plafoanele până în 2026.

Al doilea ar putea fi introducerea de scheme pentru creșterea eficienței energetice.

 
 

Al treilea scenariu vehiculat ar putea fi ca plafoanele să fie ridicate în 2025, cu protejarea țintită a consumatorilor vulnerabili.

Într-un scenariu în care se găsește o soluție pentru a preveni creșterea facturilor după ridicarea plafoanelor în 2025, Guvernul ar trebui să implementeze măsuri de subvenționare țintite, adresate specific consumatorilor vulnerabili.
 
Al patrulea scenariu expus ar putea fi acela în care piața se reglează singură.
 
În acest scenariu, fără intervenții guvernamentale de plafonare, dar poate cu măsuri care să asigure că mai multă energie ajunge în mod transparent în piață, ne putem aștepta la o concurență sănătoasă între furnizori, iar clienții vor avea astfel disponibile mai multe oferte de preț competitive și care să se muleze pe nevoile proprii, inclusiv din punct de vedere financiar. 
 
Pe măsură ce ne apropiem de 2025, furnizorii, consumatorii și autoritățile trebuie să găsească un echilibru în funcționarea pieței de energie.

 
 

 
 
 

Sursa: Realitatea Financiara