Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, o decizie privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale.
Conform deciziei, alegătorul, care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale, dacă are domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală din ţară în care se află secţia de votare.
„Alegătorii care în ziua alegerilor se află în străinătate nu îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale”, prevede documentul adoptat.
Cererea de vot prin intermediul urnei speciale se va depune la cea mai apropiată secţie de votare, în preziua votării, între orele 18,00 şi 20,00.
Prin excepţie de la aceste prevederi, cererile de vot prin intermediul urnei speciale vor putea fi depuse la biroul electoral de circumscripţie de la nivel judeţean sau la oficiul electoral de sector al municipiului Bucureşti cel mai târziu la data de 29 noiembrie 2024, ora 17,00, fizic sau prin mijloace electronice.
Totodată, cererea de vot cu ajutorul urnei speciale poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie să fie datată şi semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi cuprinde, în mod obligatoriu, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa alegătorului netransportabil (conform menţiunilor din actul de identitate ori din dovada de reşedinţă, după caz), adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon. Lipsa numărului de telefon nu atrage respingerea cererii.
Cererea de vot prin intermediul urnei speciale trebuie să fie însoţită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate; din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii alegătorului de a se autodeplasa la sediul secţiei de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.
Nu este obligatorie prezentarea unei adeverinţe medicale care să fie eliberată de medicul de familie al alegătorului, a mai stabilit BEC. AGERPRES