Guvernul a adoptat luni ordonanţa de urgenţă în baza căreia pensionarii care primesc tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate şi ajutor pentru încălzire vor beneficia în continuare de aceste măsuri.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, precizează că Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă care ajustează pragurile până la care pensionarii beneficiază de aceste forme de sprijin, în contextul majorării pensiilor de la data de 1 septembrie.

 

Astfel, în cazul beneficiarilor de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, limita de venituri a crescut de la 2.000 la 2.210 lei. Drept urmare, numărul total al persoanelor care beneficiază de tichete de 250 de lei, acordate o dată la două luni, se va menţine la acelaşi nivel cu cel din luna august (1,7 milioane de pensionari, persoane cu dizabilităţi, familii monoparentale).

Guvernul a majorat şi plafonul veniturilor din pensii până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Mai exact, pragul creşte de la 1.830 lei la 2.020 de lei/lună. De acest program vor putea beneficia peste 2.350.000 de pensionari. La stabilirea acestui prag nu se iau în calcul eventuale alte venituri obţinute de beneficiari în afara celor din pensii şi indemnizaţii sociale.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri vor fi acordate în continuare tuturor persoanelor care au beneficiat de acest sprijin. Cuantumul majorat al pensiilor nu va fi luat în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie. Pentru a obţine aceste drepturi, pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie, trimis înainte de recalcularea pensiei. Măsura se va aplica în perioada 1 septembrie 2024 – 15 octombrie 2025.

AGERPRES