O reuniune a Consiliului NATO-Ucraina urmează să aibă loc miercuri după-amiază, după atacurile ruse masive de luni şi marţi asupra oraşelor şi infrastructurilor ucrainene, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP.
Ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov urmează să „pună la curent prin legătură video aliaţii privind situaţia de pe câmpul de luptă”, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.
Apărarea antiaeriană, de care Ucraina are mare nevoie, va fi unul dintre subiectele acestei reuniuni, a declarat o sursă diplomatică pentru AFP.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul forţelor aeriene ale statelor europene vecine pentru a distruge valurile de rachete şi de drone ruse care au lovit masiv ţara la începutul săptămânii.
„În diferite regiuni ale Ucrainei, am putea face mai mult pentru a proteja vieţile dacă aviaţia vecinilor noştri ar lucra împreună cu avioanele noastre de vânătoare F-16 şi apărările noastre antiaeriene”, a afirmat el, cerând „soluţii”.
Luni, în cursul atacului rus cel mai puternic de săptămâni, 15 regiuni din Ucraina au fost lovite de 236 de rachete şi drone în total, potrivit Kievului, care susţine că a doborât 201 dintre acestea.
AGERPRES