Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat este marcată anual la data de 5 iunie. Termenul de pescuit ilegal, nedeclarat şi nereglementat se referă la acel pescuit şi la acele activităţi conexe care operează în afara legii şi subminează pescuitul durabil, menţionează site-ul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), www.fao.org.

La 5 decembrie 2017, în rezoluţia sa anuală privind pescuitul durabil, Adunarea Generală a ONU a proclamat data de 5 iunie ca fiind ”Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat”.

Ziua internaţională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat a fost marcată pentru prima dată în 2018. Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a FAO anunţa că anul 2018 este primul în care va fi marcată în lume o zi oficială de promovare a conştientizării necesităţii combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, potrivit www.fao.org.

Pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat rămâne una dintre cele mai mari ameninţări la adresa ecosistemelor marine din cauza puternicei sale capacităţi de a submina eforturile naţionale şi regionale în gestionarea durabilă a pescuitului, precum şi eforturile de a conserva biodiversitatea marină, menţionează site-ul amintit.

Acest tip de pescuit se regăseşte în toate tipurile şi dimensiunile pescuitului. Acesta apare atât în marea liberă, cât şi în zonele de jurisdicţie naţională, se referă la toate aspectele şi etapele capturării peştilor, şi poate fi uneori asociat cu crima organizată. Resursele piscicole disponibile pentru pescarii de bună credinţă sunt eliminate prin pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat, ceea ce poate duce la prăbuşirea pescuitului local, pescuitul la scară mică din ţările în curs de dezvoltare dovedindu-se deosebit de vulnerabil. Produse derivate din pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat îşi găsesc calea spre pieţele comerciale de peste mări, limitând astfel aprovizionarea locală cu alimente. Prin urmare, pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat ameninţă mijloacele de subzistenţă, exacerbează sărăcia şi sporeşte insecuritatea alimentară, potrivit sursei www.fao.org.

Pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat include multe tipuri de activităţi ilicite, spre exemplu, pescuitul fără licenţă sau autorizaţie, neraportarea sau raportarea greşită a capturilor, pescuitul în zonele interzise şi prinderea sau vânzarea speciilor interzise, sau pescuitul în zone care nu sunt acoperite de un cadru de reglementare. Pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat se întâlneşte ori de câte ori navele de pescuit nu operează în conformitate cu cerinţele stabilite prin scheme de reglementare şi sisteme de management naţionale, regionale şi internaţionale, indică site-ul menţionat. Se estimează că 1 din 5 peşti capturaţi provine din pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat.

Pescuitul reprezintă o sursă vitală de hrană, de ocupare a forţei de muncă, recreere, comerţ şi bunăstare economică pentru oamenii din întreaga lume. Într-o lume cu o populaţie în creştere şi în care sute de milioane de oameni sunt afectaţi de foamete, peştele reprezintă o marfă importantă pentru realizarea securităţii alimentare. Cu toate acestea, eforturile comunităţii internaţionale pentru a asigura durabilitatea pescuitului sunt grav compromise de activităţi de pescuit ilegal, nedeclarat şi nereglementat. Potrivit FAO, pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat este responsabil de pierderea a circa 11-26 milioane de tone de peşte anual, cantitate cu o valoare economică estimată la 10-23 miliarde de dolari.

Pentru a promova conservarea pe termen lung şi utilizarea durabilă a resurselor piscicole, Conferinţa din 1995 a FAO a adoptat Codul de conduită pentru un pescuit responsabil, care stabileşte principiile şi normele internaţionale de comportament pentru garantarea practicilor responsabile, în vederea asigurării conservării efective, gestionării şi dezvoltării resurselor acvatice vii, respectând ecosistemul şi biodiversitatea, menţionează www.un.org.

În 2009, Conferinţa FAO a adoptat Acordul privind măsurile de competenţa statului portului pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat. Acordul este obligatoriu şi a intrat în vigoare la 5 iunie 2016. Intrarea în vigoare a documentului marchează un eveniment istoric, întrucât este primul instrument internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic consacrat în mod special luptei împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat.

La 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Regulamentul UE pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat, potrivit https://ec.europa.eu/.

Printr-un regulament adoptat la 13 noiembrie 2023, Consiliul European a dat undă verde revizuirii sistemului de control al pescuitului, în scopul combaterii pescuitului excesiv, după cum informa un comunicat de presă.

Regulamentul actualizează aproximativ 70% din normele existente pentru controlul navelor de pescuit, ceea ce va contribui la garantarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) de către navele UE şi de către alte nave care pescuiesc în apele UE. Între altele, un sistem digital (cunoscut sub numele de „CATCH”) va fi introdus în contextul regimului de certificare a capturii pentru pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat. Scopul este de a se asigura că certificatele de captură şi alte documente conexe vor fi gestionate într-un mediu digital unic la nivelul UE, îmbunătăţindu-se astfel capacitatea autorităţilor de a detecta produsele provenite din pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat.

AGERPRES