​Infractorii au găsit o nouă tehnică de fraudă prin apeluri telefonice false, practică ce este cunoscută sub numele de spoofed. Aceștia se prezintă ca fiind funcționari bancari, utilizând numere de telefon ale băncilor, sau unele apropiate și te anunță că ți s-a aprobat creditul solicitat. Atacatorii mizează pe faptul că vei nega informația. Pretextând că cel mai probabil este vorba despre o „fraudă” și că au nevoie de datele tale personale și bancare pentru demersurile necesare raportării acesteia și recuperării eventualeli sume pierdute, aceștia vor încerca să-ți fure datele.

Avertismentul asupra acestei noi campanii frauduloase prin apeluri telefonice false (spoofed) a fost transmis, marți, de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB), potrivit unui comunicat de presă. „În ultimele zile, este activă o campanie care se folosește de numele unor bănci pentru apeluri false (spoofed) în care atacatorii apelează potențiale victime și se prezintă drept angajați ai acestora. Spoofing-ul numărului de telefon este o tehnică de înșelăciune prin care un atacator își modifică numărul de telefon astfel încât să apară pe ecranul persoanei apelate un alt număr decât cel real”, se arată în comunicatul citat.

Imagine

Această metodă este utilizată pentru a induce în eroare victima, determinând-o să creadă că interlocutorul reprezintă o entitate legitimă, cum ar fi o bancă sau o altă instituție, fiind folosită pentru a obține informații personale sau bancare sensibile.

„În actuala variantă de campanie frauduloasă, persoana apelată telefonic este anunțată că i s-a aprobat creditul solicitat.

Primul instinct este acela de a reacționa rapid și de a efectua demersurile necesare pentru anularea acestei acțiuni.

Atacatorii mizează pe acest aspect încă de la început, și anume pe activarea rapidă a emoției, pentru a evita ca interlocutorul să acționeze cu calm la telefon și să pună întrebările logice în acest caz, ori să facă verificări suplimentare, pe un alt canal de comunicare, cu banca sau cu autoritățile.

Din momentul în care persoana apelată anunță că nu a efectuat vreo cerere pentru acordarea unui credit, atacatorii îi spun că în acel caz este cel mai probabil vorba despre o „fraudă” și că vor avea nevoie de anumite date personale, date de autentificare, respectiv date bancare, pentru a face demersurile necesare raportării presupusei „fraude” și pentru a recupera eventualele sume pierdute”, se precizează în comunicatul de presă.

Acesta este un scenariu înșelător în care sunt folosite extrem de bine tehnici de inginerie socială, iar atacatorii sunt foarte bine antrenați în a fi convingători și amabili.

Recomandări pentru evitarea atacurilor prin apeluri telefonice false (spoofed): 

– Verificați întotdeauna sursa/autenticitatea apelurilor telefonice primite printr-un canal de comunicare oficial alternativ, înainte de a oferi orice informații personale.  

– Refuzați apelurile care vi se par suspecte, chiar dacă pretind că provin de la bănci sau alte autorități și apar numere de telefon ale acestora, sau unele asemănătoare.  

– Nu furnizați date personale la telefon și nici date bancare! Băncile nu vor cere niciodată informații privind parole de acces la contul bancar și nici date de pe cardurile bancare. Nu răspundeți la astfel de solicitări și încheiați apelul imediat.   

– Nu discutați despre credite și bani la telefon. O bancă nu va apela niciodată telefonic utilizatorii pentru anula credite sau a le promite recuperarea unor sume de bani. 

– Raportați apelurile suspecte. Dacă primiți un apel care vi se pare dubios, informați imediat banca/instituția în numele căreia se pretinde că a fost efectuat apelul pentru a ajuta la identificarea rapidă a tentativelor de fraudă. 

– Notificați autoritățile dacă ați fost victima fraudelor. Dacă ați divulgat accidental date personale sau ale cardului, contactați imediat banca pentru a bloca accesul la conturi și raportați incidentul la Poliție și la Directoratul Național de Securitate Cibernetică. 

– Spuneți prietenilor și familiei despre atacurile care folosesc instrumente pentru a realiza apeluri spoofed.  Astfel ajutați direct la conștientizarea noilor amenințări din mediul online și la reducerea numărului potențial de victime ale acestor atacuri. Contribuiți la răspândirea acestor avertizări prin detalii asupra discursului inedit și înșelător folosit de atacatori, pentru a reduce șansele ca astfel de tentative de fraudă să aibă succes.

Dacă v-ați divulgat datele cardului bancar, este important să contactați imediat banca pentru a bloca orice tranzacții neautorizate. În cazul în care constatați că ați suferit pierderi financiare ca urmare a unui incident de tip spoofing, depuneți o plângere oficială la Poliție fizic, sau online, trimițând un e-mail la adresa [email protected]. De asemenea, informați Directoratul Național de Securitate Cibernetică fie telefonic, la numărul 1911, fie prin e-mail la [email protected], pentru a contribui la prevenirea unor astfel de incidente în viitor.