Farul Constanţa a remizat cu Universitatea Craiova, 3-3 (1-0), luni seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci spectaculos din etapa a 9-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Universitatea Craiova, care a revenit de la 0-3, şi-a asigurat locul pe podium prin acest egal.
În prima jumătate de oră a meciului cele două echipe nu au reuşit să îşi creeze ocazii de gol, dar Farul a deschis scorul din penalty, prin Louis Munteanu (35), după ce Ştefan Vlădoiu l-a faultat pe Luca Andronache.
Debutul reprizei secunde a aparţinut echipei antrenate de Gheorghe Hagi, care a marcat de două ori în primele zece minute şi a ratat ale ocazii clare de gol.
Portarul Laurenţiu Popescu, cel mai bun de la oaspeţi, alături de Alexandru Mitriţă, a avut un reflex salvator (48), la lovitura de cap a lui Narek Grigorian.
Farul şi-a dublat avantajul prin acelaşi Louis Munteanu (52), care a reluat în plasă centrarea lui Cristian Ganea.
Laurenţiu Popescu a fost providenţial la două şuturi ale lui Munteanu (54), dar a scos mingea din plasă pentru a treia oară, un minut mai târziu (55), când portughezul Diogo Queiros a reluat din apropiere centrarea lui Grigorian.
Universitatea a avut şansa de a reduce din diferenţă, dar Mitriţă a trimis imprecis faţă în faţă cu portarul (61).
Gazdele au mai avut o ocazie mare, dar Laurenţiu Popescu l-a blocat incredibil pe fostul său coechipier Ionuţ Vînă (63).
Farul a făcut pasul înapoi, iar Universitatea a început să fie periculoasă la poarta lui Alexandru Buzbuchi, care a scos de sub transversală lovitura de cap a lui Jovan Markovic (72), la centrarea lui Nicuşor Bancu.
În min. 72, Constantin Grameni l-a faultat pe Andrei Ivan în careu, iar oaspeţii au primit penalty, după circa două minute, în urma intervenţiei arbitrajului video. Mitriţă (77) a transformat lovitura de pedeapsă şi a dat semnalul revenirii oaspeţilor.
Craioveni au mai avut o ocazie prin tânărul Ştefan Bană (83), cu un şut de la distanţă, scos de la vinclu de Buzbuchi.
În minutul 89, Raul Silva a aruncat o minge în centrul careului, Damien Dussaut a alunecat, Mitriţă a preluat şi a marcat.
Universitatea a continuat să atace şi în min. 90+5, Dragoş Nedelcu l-a atacat imprudent pe Mitriţă în careu, iar arbitrul a dictat penalty, transformat de acelaşi Mitriţă (90+7), care a reuşit al doilea său hat-trick în acest campionat (după cel cu Oţelul, 3-1 la Galaţi).
Oaspeţii puteau da lovitura la ultima fază, dar Raul Silva a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare a lui Mitriţă, din lovitură liberă (90+10).
Farul a câştigat celelalte trei meciuri directe cu Universitatea din această stagiune, 2-0 şi 2-1 în sezonul regulat, 2-1 în Bănie în play-off.
Farul venea după două eşecuri consecutive în campionat. Universitatea venea după succese cu Rapid şi FCSB.
Jucătorii Universităţii au intrat pe teren îmbrăcaţi în tricouri cu imaginea lui Ion Oblemenco, în ziua în care s-au împlinit 79 de ani de la naşterea ”Tunarului din Bănie”.
Lovitura de start a meciului a fost dată de fostul internaţional Alexandru Măţel, care a jucat atât la Farul, cât şi la Universitatea Craiova.