Forțele ruse s-ar putea pregăti pentru o ofensivă pe scară largă la sfârșitul primăverii sau în vară, cu scopul de a ocupa mai mult teritoriu în regiunile parțial ocupate ale Ucrainei Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie, a informat Financial Times pe 13 aprilie, citând oficiali ucraineni și occidentali. Ucraina este în ziua 782 a războiului.
UPDATE 9.50 – Rușii acuză un atac ucrainean cu 16 morți și 20 de răniți într-un oraș din regiunea Zaporojie
Cel puţin 16 persoane au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în bombardamente în oraşul Tokmak – aflat sub control rus în regiunea Zaporojie, potrivit unui reprezentant al ocupaţiei ruse din sudul Ucrainei, conform News.ro.
Ucraina nu a reacţionat în urma acestor acuzaţii.
UPDATE 9:30 – Ucraina a recunoscut duminica aceasta că situaţia este „tensionată” pe frontul de est, unde armata rusă, „în superioritate numerică”, exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar, în condiţiile în care forţele ucrainene se confruntă cu stocuri reduse de muniţie, relatează France Presse.
Ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov a declarat că a făcut o vizită soldaţilor în zona în care se duc în prezent luptele.
Pe acest sector al frontului de est, unde „situaţia este tensionată”, trupele ruse, „în superioritate numerică”, încearcă o străpungere „la vest de Bahmut”, oraş pe care l-au cucerit în mai 2023 după luni întregi de lupte deosebit de sângeroase şi distrugătoare, a spus el.
Cu puţin timp înainte, comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, declarase, la rândul său, că Rusia şi-a concentrat eforturile în această zonă pentru a cuceri Ceasiv Iar, situat la aproximativ 20 km vest de Bahmut. Conducerea militară a Rusiei a dat ordin trupelor sale să captureze Ceasiv Iar înainte de 9 mai, când în Rusia se sărbătoreşte Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste, a declarat comandantul şef al armatei ucrainene, citat de agenţia de presă Unian.
UPDATE 8:50 – Forțele aeriene ucrainene au raportat amenințarea unor atacuri cu rachete balistice rusești dinspre est azi-noapte, iar în orașul Dnipro s-au auzit explozii.
O alertă de raid aerian a fost emisă în mai multe oblasturi ucrainene. Forțele aeriene au avertizat la ora 03:01 că „o rachetă se îndreaptă spre Kremenchuk”, iar alarma aeriană a fost ridicată la 03:32. De asemenea, postul public Suspilne a transmi la ora 03:02 că „au avut loc explozii în Dnipro”.
După așa-numitele alegeri prezidențiale, Vladimir Putin a prins curaj, notează sursa citată. De aceea, rușii vor încerca să pună mâna pe majoritatea regiunilor ucrainene relevante, pe care Putin le-a anexat ilegal în septembrie 2022.
FT mai scrie că oficialii de la Kiev sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că Rusia ar putea planifica un atac asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Moscova mobilizează sute de mii de soldați și trage rachete asupra orașului pregătind ofeniva, cred anașiștii.
Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kirilo Budanov, a mai remarcat că Ucraina se așteaptă ca forțele de ocupație ruse să intensifice acțiunile ofensive, în special în apropiere de Donețk, la sfârșitul primăverii – începutul verii. Potrivit acestuia, nu vor exista schimbări semnificative pe front înainte de ofensiva așteptată a armatei ruse.
Analiștii Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW) au remarcat că rușii pun deja bazele unei viitoare ofensive, atacând industria energetică ucraineană. ISW a explicat că acest lucru este necesar nu numai pentru distrugerea infrastructurii civile, ci și pentru epuizarea apărării antiaeriene ucrainene.
„Forma ofensivei rusești care va urma este destul de clară”, spune generalul Sir Richard Barrons, fostul comandant al Comandamentului Forțelor Comune din Marea Britanie.
„Vedem cum Rusia bate pe linia frontului, folosind un avantaj de cinci la unu în materie de artilerie, muniție și un surplus de oameni întăriți prin folosirea de arme noi”.
Acestea includ bomba cu planare FAB, o „bombă mută” din epoca sovietică, echipată cu aripioare, ghidaj GPS și 1500 kg de exploziv puternic, care face ravagii apărării ucrainene.
„La un moment dat în această vară,” spune generalul Barrons, „ne așteptăm să vedem o ofensivă rusă majoră, cu intenția de a realiza mai mult decât mici câștiguri și pentru a încerca să spargă liniile ucrainene.