Scenariu de coșmar pentru masa de Paște. Crescătorii de ovine din țară iau în calcul scumpirea cărnii de miel, pe fondul scumpirea hranei pentru animale, dar și a lipsei forței de muncă. 

Crescătorii de ovine din țară se vor întâlni în perioada următoare pentru a estima un preț minim de vânzare pe kilogramul de carne de miel în viu, pentru sărbătorile de Paște de anul acesta, potrivit Radio România Actualități. 

Estimările au în vedere scumpirea hranei pentru animale, dar și lipsa forței de muncă. Fermierii susțin că, în mare parte, prețul este stabilit în funcție de tariful cu care se vinde carnea la export, dar și de cererea existentă în țară în această perioadă.

„În urmă cu vreo 10 ani, în România se consumau cam 5 milioane de miei la sărbătorile pascale. Acum, din an în an, s-a diminuat datorită scăderii puterii de cumpărare. Oamenii, mai ales ce-i în vârstă, s-au orientat spre o formulă de pasăre, altă carne mai ieftină… Mielul sacrificat s-ar putea să ajungă în jur de 45 de lei kilogramul. Aici este un mecanism care funcționează foarte bine și perfect – cererea și oferta”, a afirmat Petru Gonțea, președintele Asociației Crescătorilor de Oi din Brașov.