În contextul escaladării tensiunilor generate de conflictul dintre Israel și Hamas, ministrul de interne al Franței, Gérald Darmanin, a emis un apel către prefecți pentru intensificarea măsurilor de securitate în jurul „tuturor lăcașelor de cult musulmane” în perioada Ramadanului. Această decizie vine într-un moment sensibil, în care temerile legate de securitate și posibile incidente violente sunt la cote ridicate în țară. 

Într-o notă trimisă miercuri prefecţilor, ministrul cere ‘o prezenţă întărită a forţelor de securitate la orele de sosire şi de plecare a credincioşilor cu ocazia adunărilor şi slujbelor’, cu accent pe ‘locurile şi edificiile cele mai sensibile şi emblematice’.

El a mai cerut să se acorde o atenţie specială celebrărilor din Noaptea Destinului, în jurul datei de 5 aprilie, şi sărbătorii de Eid el-Fitr, care va marca sfârşitul Ramadanului, pe 9 sau 10 aprilie.

Șeful Casei de Pensii a calculat pensia pentru condiții grele de muncă. Cât va primi în plus un român care se încadrează la grupa a doua

‘Nivelul ridicat de ameninţare teroristă care continuă să planeze asupra ţării noastre, precum şi persistenţa tensiunilor pe plan internaţional, în special în cadrul conflictului israeliano-palestinian, reclamă menţinerea unei vigilenţe extreme, mai ales faţă de manifestări şi lăcaşe cu caracter religios’, a afirmat Darmanin, citat de Agerpres.

După cinci luni de război şi cu câteva zile înainte de debutul Ramadanului, mediatori din Egipt, SUA şi Qatar încearcă de marţi, la Cairo, să medieze un acord de armistiţiu în Fâşia Gaza între Israel şi Hamas.

Conflictul israeliano-palestinian constituie un subiect deosebit de sensibil în Franţa, unde trăiesc atât cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa, de circa 500.000 de persoane, cât şi în jur de 6 milioane de persoane de confesiune sau de tradiţie musulmană.

Din 2015, un val de atentate jihadiste a făcut peste 260 de morţi în Franţa.