Război în Ucraina, ziua 736. Rușii spun că au ajuns la un kilometru de Ceasiv Yar, iar președintele Volodimir Zelenski cere aliaţilor să grăbească furnizarea de arme şi muniţii. 

UPDATE ORA 9:01 – Zelenski i-a mulțumit liderului sârb pentru sprijin. La summitul din Albania a încercat să convingă liderii regionali să facă arme împreună

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenskiy i-a mulţumit miercuri preşedintelui sârb Aleksandar Vucic pentru sprijinul acordat în războiul pe care Moscova îl poartă de doi ani împotriva Ucrainei şi s-a angajat să lucreze în continuare la un plan pentru a pune capăt conflictului, relatează Reuters.

Vucic, care s-a întâlnit cu liderul ucrainean la un summit al ţărilor din sud-estul Europei, în Albania, a oferit ajutor umanitar suplimentar şi a declarat că el crede că „doar dialogul constructiv şi soluţiile diplomatice pot aduce pacea”. Într-o postare pe Instagram, el a mulţumit, de asemenea, Ucrainei pentru că a fost una dintre puţinele ţări care s-au abţinut să recunoască provincia separatistă sârbă Kosovo.

Zelenski „a remarcat importanţa participării Serbiei” la punerea în aplicare a planului de pace al Ucrainei, care prevede retragerea trupelor ruseşti şi restabilirea graniţelor post-sovietice ale Ucrainei din 1991. El a precizat, într-o postare pe X, că a discutat cu Vucic şi despre „provocările politice şi de securitate din Europa de Est”.

Anul trecut, un document clasificat al Pentagonului spunea că Serbia a fost de acord să furnizeze arme Kievului sau că le-a trimis deja, în ciuda neutralităţii sale declarate în războiul din Ucraina şi a relaţiilor bune cu Moscova. Serbia a refuzat să sancţioneze Rusia, cu care are legături tradiţionale.

UPDATE ORA 6:47

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut miercuri aliaţilor săi decizii care să grăbească furnizarea de arme şi muniţii, insistând că nu mai este timp de pierdut în faţa armatei preşedintelui rus Vladimir Putin. ”Nu avem timp şi nici alternative. Ne confruntăm cu un asasin. Cu un Hitler numărul doi”, a spus Zelenski.

De asemenea, vicepremierul ucrainean Kubrakov a mărturisit că Ucraina nu are de gând să își închidă granița cu Polonia și nu este angajată în discuții pe această temă, a declarat miercuri vicepremierul Oleksandr Kubrakov, potrivit Reuters.