În comuna Odăile din judeţul Buzău, potrivit tradiţiei, la sfârşitul lunii martie tinerele agaţă mărţişoarele pe crenguţele cu spini ale măceşilor pentru a le apăra dragostea şi căsnicia, a alunga farmecele, un alt motiv fiind cel de a obţine recolte bogate.

La Galeriile de Artă Buzău poate fi admirată expoziţia tematică „Poveşti de dragoste din satul buzoian”, organizată în colaborare cu Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău. Tot cu această ocazie este celebrat şi Mărţişorul, a cărui tradiţie a fost inclusă în 2017 în patrimoniul mondial UNESCO. Astfel, trei şcoli din judeţul Buzău asociate UNESCO vor realiza împreună, din 16 kilograme de fire de lână, un şnur împletit în două, în culorile alb şi roşu, specifice Mărţişorului. Ulterior, şnurul va fi dăruit buzoienilor de către elevii şcolilor UNESCO ca Mărţişor tradiţional, în cadrul unor evenimente de tip flash mob care vor desfăşura în data pe 1 martie, în incinta şcolilor participante.

„Vom realiza un şnur tradiţional de mărţişor din fir de lână, din 16 kilograme de fir de lână, roşu şi alb. Din acest fir, de 1 martie, de Mărţişor se vor realiza în mai multe zone ale judeţului flash moburi. Firul se poate împleti în două, în trei sau în patru. Cu firul acesta de lână, acesta era mărţişorul tradiţional, firul acesta se va împărţi de mărţişor la buzoieni cu rugămintea de a fi purtat la încheietura mâinii timp de o lună după care, la sfârşitul lunii, la noi la Buzău sunt mai multe tradiţii. Se taie firul de la mână şi le leagă într-un pom cu flori, într-un trandafir, sau în comuna Odăile se leagă într-un măceş”, a declarat reprezentantul Departamentului Turism al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristina Partal, în cadrul evenimentului desfăşurat la Galeriile de Artă.

În funcţie de zonă, tradiţia spune că Mărţişorul se poartă pe toată durata lunii martie, atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, după care se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor. În comuna Odăile, localnicii pun mărţişorul într-un măceş pentru ca spinii să le protejeze dragostea şi să înlăture farmecele.

Materialul complet, AICI