”Centralul” din Craiova în vârstă de 46 de ani a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc, depășind recordul stabilit în urmă cu 5 ani de Alexandru Tudor (381).

Colțescu a arbitrat meciul Sepsi – Farul Constanța 0-1, din etapa 26 a Superligii. I-a avut alături de el în brigadă pe Radu Ghinguleac și Daniel Mitruți – asistenți, Mihai Amorăriței – rezervă, Radu Petrescu și Vladimir Urzică – VAR.

„E o împlinire profesională, dar și personală, e rezultatul muncii mele de-a lungul anilor. Știu că nu e la îndemâna oricui, așa că mă voi bucura de însemnătatea acestei performanțe, chiar și pentru o zi. Pentru că sunt conștient că, la fel ca orice record, și acesta va fi doborât. Și abia aștept să vină următorul arbitru, fie Istvan Kovacs, fie Ovidiu Hațegan, pentru că ei sunt următorii în activitate în acest top, să mă depășească pentru a-i felicita și a le strânge mâna”, ne-a spus Sebastian Colțescu înaintea partidei în care a doborât recordul de meciuri arbitrate în prima ligă.

Colțescu a rememorat primul său joc: „Era 28 noiembrie 2003, un meci Oțelul Galați – Gloria Bistrița. Aveam emoții foarte mari. Îmi amintesc că am plecat cu trenul spre meci, am luat ziarul din gară și scria undeva în primele pagini: «În sfârșit Craiova are din nou arbitru de Liga 1». Am făcut brigadă cu doi mari arbitri asistenți, Cristian Nica și Aurel Onița, cărora le-am și dat mesaj să le mulțumesc. A fost și un moment amuzant în acel joc, mingea a fost degajată în tribună și, așa cum eram obișnuit de la Liga 2, așteptam ca spectatorii să o arunce înapoi în teren. Dar imediat colegii au strigat la mine să mă facă atent că jocul se reluase cu o altă minge de pe margine. Tot la acel meci mi-am uitat baremul pe masă în vestiar, m-am întors de la Brăila ca să îl recuperez”.

Arbitrul a continuat: „Sincer, la acel moment, nu mă gândeam că voi ajunge până aici. Întotdeauna mi-am făcut planuri în viitorul mai apropiat. Desigur, îmi doream să ajung la cel mai înalt nivel, dar mă și bucuram de fiecare etapă din carieră. Când arbitram la juniori, îmi doream să ajung la Liga 5. Apoi la Liga 4… și tot așa! Mi-a plăcut ca din fiecare meci să îmi creez o provocare, pentru a mă motiva să am constant prestații bune. În trecut am făcut meditații cu domnul Romeo Stâncan, fost arbitru internațional, pentru a progresa. E adevărat, poate că mi-aș fi dorit pe plan internațional să ajung mai sus în calitate de arbitru de centru, dar m-am bucurat să fiecare experiență internațională, fie că a fost ca rezervă, ca arbitru adițional sau ca VAR. Am avut șansa, ca parte din brigada lui Ovidiu Hațegan, să fiu prezent la un Campionat European, în fazele superioare ale Europa League, în Liga Campionilor. Au fost multe satisfacții: am vizitat aproape întreaga lume, am cunoscut oameni și culturi noi. Întâlnirile cu Messi și Cristiano Ronaldo au fost un bonus. Pentru toate acestea sunt recunoscător”.

Sebastian Colțescu a încheiat cu un mesaj: „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră, marilor arbitri pe care i-am cunoscut și împreună cu care am făcut echipă. Mă revăd cu plăcere, prin toate orașele țării, cu foști colegi cu care am păstrat relații bune. Îi mulțumesc și domnului Kyros Vassaras pentru sprijinul său. Dumnealui mi-a acordat încrederea sa după acel episod din Liga Campionilor care m-a ținut departe de arbitraj timp de două luni și jumătate. Acea sete de a arbitra cred că m-a ajutat ulterior să am prestații bune, apreciate de lume. Toate experiențele prin care am trecut până acum în carieră m-au făcut mai responsabil și m-au obligat să și dau înapoi arbitrajului din ceea ce am acumulat. Așa că o mare realizare pentru mine o reprezintă faptul că, în perioada în care am fost președintele Comisiei Județene de Arbitri Dolj, am avut 25 de promovări în loturile naționale, iar 5 dintre arbitri pot spune că sunt la porțile primei ligi”.