Permisul de conducere în format fizic ar putea să dispară, în condițiile în care Uniunea Europeană discută posibilitatea introducerii unui permis auto digital, care va fi acceptat în toate statele UE.
În această perioadă, Uniunea Europeană pregătește un nou set de reguli pentru șoferi.
Astfel, se propune scăderea vârstei pentru obținerea unui carnet de conducere, dar și creșterea valabilității permiselor.
Totodată, un alt subiect discutat este legat de introducerea unui permis auto digital, valabil în toate statele UE, cu o valabilitate de 15 ani.
Propunerea a fost lansată de Comisia de Transport a Uniunii Europene.
Noul document va putea fi prezentat autorităților pe telefonul mobil, tabletă, laptop sau chiar pe sistemul media-nav al mașinii.
Astfel, sunt șanse mari ca permisul auto să nu mai fie obligatoriu în format fizic, în viitor.
De asemenea, UE va analiza propunerea ca valabilitatea permiselor de conducere să fie majorată la 15 ani, dar numai pentru categoriile A, B și Tr.
Pentru camioane și autobuze, propunerea este ca valabilitatea să fie de cinci ani.
Deputații europeni analizează aceste propuneri, iar până la finalul lunii martie ar putea decide dacă le adoptă sau nu, potrivit promotor.ro.
Sursa: Newsinn