Apar detalii șocante după tragedia din Odorheiu Secuiesc. Numărul victimelor printre cei aproape 100 de elevi adolescenți din internat putea fi mult mai mare dacă peretele se prăbușea cu doar o oră mai târziu. Din păcate, un elev a murit și alte trei eleve au suferit multiple traumatisme. 

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a precizat că internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat luni, găzduieşte aproape 100 de elevi.

Din păcate, prăbușirea a surprins 4 elevi cu vârste între 15 și 17 ani. Echipele de intervenție au reușit să-i scoată de sub dărâmături, cele trei fete fiind rănite, una dintre ele foarte grav, cu fractură la coloana vertebrală, iar băiatul nu a răspuns resuscitărilor, fiind declarat decedat, din păcate. Manevrele de resuscitare au fost aplicate timp de 40 minute, dar fără efect, din nefericire.

Citește și: Elevul care a murit sub dărâmăturile internatului liceului din Odorheiul Secuiesc urma să împlinească 18 ani de Crăciun

La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente, a menţionat că în internat sunt găzduiţi 97 de copii de la mai multe unităţi şcolare din localitate, iar o parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să se autoevacueze.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, iar dacă ar fi avut loc cu doar o oră mai târziu, victimele erau multiple, a dezvăluit şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente.

„Erau mai mulţi copii în internat, dar în această parte erau mai mulţi, dar unii au reuşit să fugă din camere. Dar erau puţini, oricum, pentru că era în timpul lor liber, de la ora 17,00 începeau activităţile în internat. Dacă se întâmpla la 17,00 era mai grav sau dacă se întâmpla în timpul nopţii, când toţi copiii erau, teoretic, în internat. 97 de copii sunt cazaţi în internat, este un internat destul de mare şi cazează şi copii de la mai multe şcoli, nu numai din şcoala lor.

Clădirea, din punct de vedere seismic, era neîncadrată. Are trei corpuri de clădire această şcoală, proprietatea Bisericii Catolice, Arhiepiscopiei Alba-Iulia, este închiriată de Primărie, chiria se termină anul viitor „, a precizat pentru AGERPRES Demeter Levente.

Un perete al internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit luni în jurul orei 16.00, provocând moartea unui elev și rănirea gravă a altor trei eleve, care au fost transportate la spital. Toți au vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

Clădirea internatului aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie, potrivit inspectorului şcolar general adjunct din Harghita, Cristinel Glodeanu, citat de agerpres.ro.

Scenariu șocant în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. La baza clădirii s-au făcut săpături, deși în interior erau cazați elevi

„Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, au precizat, luni seară, reprezentanţii IJP Harghita, potrivit agerpres.ro.

ANCHETĂ după tragedia de la Odorheiu Secuiesc, cu 1 elev mort și 3 răniți – Poliția face cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, echipajele de salvare au scos de sub dărâmături patru elevi, trei fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

Din nefericire, băiatul nu a mai putut fi salvat, nu a rămas manevrelor de resuscitare.

Una dintre cele trei adolescente are traumatisme severe, fiind și intubată.

Celelalte două eleve au suferit diverse traumatisme dar sunt conştiente. 

 

Tragedie la internatul unui liceu din Odorheiu Secuiesc. Un elev a murit și altul este în stare gravă, după ce o parte a clădirii s-a prăbușit și i-a prins sub dărâmături- FOTO

După tragedie,  Klaus iohannis a cerut anchetă urgentă și pedepsirea celor vinovați. Și ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin.

Iohannis cere anchetă de urgență după tragedia de la internatul din Odorheiu Secuiesc. Reacții furioase la mesajul președintelui

Ministerul Educației transmite condoleanțe familiei elevului decedat. Ligia Deca, a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației