Inspectorii au identificat în ţară peste 500 de farmacii care eliberează medicamente care conţin oxicodonă şi fentanyl. Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, instituţia, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope.

„Colaborarea cu instituţiile abilitate în desfăşurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor subordonate”, se arată în comunicat.

Inspectorii ANMDMR au început încă din 18 septembrie verificările privind respectarea legalităţii eliberării medicamentelor care conţin oxicodonă şi fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unităţi farmacii care efectuează operaţiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă.

Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea şi controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea şi distrugerea medicamentelor stupefiante şi psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienţi ce nu le mai utilizează.

Ministerul Sănătăţii anunţă că, în baza planului anual de inspecţii, a demarat acţiuni de inspecţie anterior anchetei în cauză şi care vor continua în perioada următoare.

„În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ANMDMR şi cu alte instituţii implicate în acest domeniu, va iniţia un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activităţile cu medicamente psihotrope şi stupefiante”, se mai arată în comunicat.

 

Sursa: Newsinn