Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează, începând cu data de 1 septembrie, ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”, prin intermediul căruia românii pot găsi cazare în hotelurile şi pensiunile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră la preţuri accesibile începând de la 35 de lei pe noapte.

Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon. 

Potrivit unui comunicat al FPTR, remis Agerpres, pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.

Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Reprezentanţii FPTR estimează că peste 100 de unităţi vor intra în acest program, astfel încât peste 40.000 de turişti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri, dar şi prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, a afirmat Dragoş Răducan, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În programul „Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord, dacă se achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

„Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în vârf de sezon şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc încă o vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii”, a adăugat reprezentantul FPTR.

„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de ramură, având în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism. Acestea asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

AGERPRES