Simona Halep, care nu a mai jucat de un an, a ieşit din top 1000 WTA, după ce a coborât 562 de locuri în clasamentul WTA, dat publicităţii luni. Ea este acum pe locul 1140, cu 10 de puncte.
Sorana Cîrstea este jucătoarea română cel mai bine clasată, în urcare un loc, fiind pe 30, cu 1405 puncte.
După o cădere de un loc, Irina Begu este pe 40, cu 1197 puncte.
Pe locul 59 se menţine Ana Bigdan, cu 952 de puncte.
Jaqueline Cristian este pe locul 100, după o urcare de două locuri, cu 711 puncte.
Lider continuă să fie poloneza Iga Swiatek, cu 9955 de puncte, urmată de belarusa Arina Sabalenka, cu 8746 de puncte, şi de americanca Jessica Pegula, cu 5945 de puncte.
Câştigătoare la Cincinnati, Coco Gauff a urcat un loc şi este pe 6, cu 4595 puncte, în timp ce finalista Karolina Muchova a intrat în Top 10, după o urcare de 7 locuri, fiind chiar pe 10, cu 2995 puncte.