Preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS) Norris Măgeanu s-a înscris în PNL, el fiind membru al organizaţiei locale din oraşul său natal Câmpulung. „Vă asigur că veţi auzi multe despre Norris Măgeanu în viitorul apropriat, ca om politic”, a afirmat preşedintele PNL Argeş Alina Gorghiu, care a făcut anunţul privind înscrierea acestuia în partid.

„Vreau să vă dau o veste foarte bună, o veste care pe mine mă bucură tare, pentru că consider un plus valoare de excepţie pentru Câmpulung: Norris Măgeanu a devenit membru al organizaţiei PNL Câmpulung Muscel”, a anunţat Alina Gorghiu, sâmbătă la Piteşti.

Gorghiu a mai precizat că dincolo de realizările lui Măgeanu la FRAS, acesta este „un muscelean autentic”, care a promovat oraşul „în diferite moduri, de la participări, la târguri de turism, la organizarea pe persoană fizică a unor evenimente locale”.

„Vă asigur că veţi auzi multe despre Norris Măgeanu în viitorul apropriat, ca om politic”, a mai spus Alina Gorghiu.

Sâmbătă după-amiază, la scurt timp de la anunţul făcut de preşedintele PNL Argeş, Norris Măgeanu şi-a anunţat pe reţelele de socializare înscrierea în PNL.

„Pentru că eu consider că niciodată nu e prea târziu să faci lucruri noi, iar în viaţă vine o vreme când trebuie să aduci înapoi acasă din ce ai adunat dintr-o lume întreagă, iată-mă proaspăt membru al organizaţiei locale din Câmpulungul meu Muscel a Partidului Naţional Liberal”, a scris Măgeanu, pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL