Aproximativ 40 de persoane au rămas blocate în telescaunul Bunloc. Salvatorii montani din Brașov, Zărnești, Săcele și Râșnov intervin pentru recuperarea acestora.

„Acțiune în derulare pentru salvarea a cca 40 de persoane rămase blocate în telescaunul Bunloc”, anunță Dispeceratul Național Salvamont.

Potrivit sursei citate, din partea Salvamont intervin echipele SPJ Salvamont Brașov, SPL Salvamont Brașov, Zărnești, Săcele si Râșnov.

ISU BRAȘOV:

Defecțiune tehnică produsă la telescaunul Bunloc (Săcele)

O persoană a apăsat butonul de urgență și a blocat telescaunul.

Aproximativ 35 de persoane au rămas blocate.

Pentru repunerea în funcțiune au fost coborâte 12 persoane, de către personalul Salvamont și alpiniștii ISU.

La fata locului s-au deplasat 27 de persoane apartinând Serviciului Salvamont și 3 alpinisti din cadrul ISU Brasov.

De asemenea s-au deplasat la fata locului si un echipaj SMURD si o autospecială de interventie.

Telescaunul a fost repus în funcțiune.

FOTO: SALVAMONT ROMANIA