Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, la europa FM, în a treia săptămână de grevă a profesorilor, că probele de competenţă de la bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate şi echivalate cu notele obţinute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului.
„Eu cred că nu vom fi în această situaţie. Dar dacă vom ajunge într-un astfel de punct, pentru că începem luni cu probele de competenţe, putem să accesăm experienţa din timpul pandemiei, când au fost echivalate probele de competenţe cu notele de pe parcursul gimnaziului (n.r. liceului) la materiile corespunzătoare. Nu cred că este o soluţie ideală, în sensul în care cred că elevii trebuie să dea acele probe pentru a constata nivelul actual, însă, dacă vom ajunge în acea situaţie vom merge pe soluţii pe care le-am mai testat deja şi care sunt funcţionale”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Potrivit calendarului actual, prima probă la Bacalaureat ar urma să aibă loc luni, 12 iunie. Este vorba despre proba de competenţe orale la Limba şi Literatura Română.
Ministrul susţine că există soluţii şi pentru cei care sunt în situaţie de corigenţă la limba română, limbi străine sau informatică.
„Practic, cei care se află în situaţie de corigenţă pot avea o notă în plus, deci se permite pentru ei acordarea unei note în plus faţă de minim, astfel încât ei să poată avea şansa de a remedia această situaţie. Din nou, avem o diversitate în sistem, deci avem judeţe unde numai un procent de 24-25% dintre cadrele didactice se află în grevă, alte judeţe în care este mai mult. Avem peste o mie de unităţi de învăţământ unde nu este niciun om în grevă”, a subliniat ministrul Educaţiei.
Sursa: Adevarul Zilei