Sindicatele din învăţământ au anunţat, marți, declanşarea grevei generale din 22 mai, după ce mâine se va desfăşura un protest de avertisment, în intervalul 11-13.
Anunţul declanşării grevei generale a fost făcut într-o conferință de presă care a fost susținută, marți, de reprezentanții celor trei mari federații sindicale din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.
Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a ”ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă.
Ei îi critică pe politicieni, susţinând că au ”alte preocupări”, mai exact ”cum anume îşi vor împărţi posturile la faimoasa rotativă guvernamentală”.
”Eu nu am încredere în clasa politică, nu am încredere în promisiunile guvernanţilor. M-am săturat de promisiunile lor frumoase, că ne înţeleg şi sunt alături de noi. (…) Chiar dacă ei au totul la dispoziţia lor, legislaţia, instituţiile, mult mai importantă este forţa pe care o pot manifesta cei peste 350.000 de salariaţi din învăţământ şi cu părinţii şi elevii alături de noi se poate impune agenda unei clase politice”, a mai afirmat Marius Nistor.
El a transmis un mesaj şi acelor angajaţi din domeniul educaţiei care nu s-au exprimat în favoarea grevei: ”Prin tăcerea noastră legitimăm toate deciziile lor nefavorabile sistemului de învăţământ şi menţinerea unui statut social mai mult decât derizoriu”.
Sindicaliştii l-au criticat şi pe preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că acesta ”întârzie să susţină educaţia” şi arătând că, din cauza deciziilor luate la nivel înalt privind salarizarea, dar şi infrastructura, oamenii bine pregătiţi nu se îndreaptă către acest sistem.
„Aşteptam din partea preşedintelui ţării să ne întâlnim cu domnia sa. Ne-am întâlnit ieri (luni – n.r.) cu un consilier prezidenţial, o doamnă distinsă, care reprezintă interesele sănătăţii, nu a venit nimeni din domeniul educaţiei. (…) Preşedintele întârzie să susţină educaţia. Îi readuc aminte atât preşedintelui, cât şi Guvernului că România Educată se face cu profesori educaţi, bine şcoliţi. Vrem să avem în scurtă vreme zece inşi pe un loc la intrarea în sistem. Or, astăzi, vin cei care nu-şi găsesc servicii în alte părţi”, a declarat liderul Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr.
Sindicaliştii au arătat că, la anterioarele greve ale angajaţilor din învăţământ, preşedinţii în funcţie au avut discuţii cu reprezentanţii dascălilor, în timp ce Klaus Iohannis, care a lansat proiectul România Educată, nu a avut nicio întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor din acest sistem.