În timp ce poporul pare că se trezește din coșmarul tranziției permanente de după 1989, autoritățile statului au rămas încremenite în timp și spațiu. Suntem cumpărați la propriu de către străini, ultima lovitură dată de vecinii din vest fiind chiar în inima Transilvaniei. O firmă, despre care presa locală susține că are legături cu omul lui Putin, adică Viktor Orban, a cumpărat Ardealul. Mă refer la „Hotelul Crucea Albă”, cunoscut și sub denumirea „Ardealul Arad”.

Prețul tranzacției se apropie de 6 milioane de euro. Atât costă trădarea. Simbolurile țării noastre sunt cumpărate de ungurii care nu uită tratatul de la Trianon, care încă privesc hulpav către bucăți uriașe din România, dar care nu le aparțin însă. Și decidenții acestei țări le permit să își urmeze planul expansionist, fără ca măcar să intervină. Sunt ferm convinsă că se puteau găsi acești bani în visteria statului, dacă autorităților le-ar fi pasat de România.

Guvernanții risipesc sume grele din buget pe absolut orice: pe pomeni electorale, pe contracte cu dedicație, pe salarii babane pentru ai lor, în timp ce pe noi ne lasă pradă sărăciei. Istoria NU SE TRANZACȚIONEAZĂ! Pricepeți? Stimați politicieni lăsați gargara și scandalurile pe la televizor și salvați această țară. Nu mai putem permite străinilor care țin doliu de ziua noastră națională să ne ia până și pământul! Dar de ce v-ar păsa vouă că această glie sfințită de sângele înaintașilor, domnilor și doamnelor de la putere, ori din opoziție? Preocupați să vă împărțiți butoanele de comandă, orbiți de bătălia electorală, ascunși prin birouri și la adăpostul unor funcții călduțe, ne lăsați fără apărare în fața dezastrului care se conturează sub ochii noștri. În România sunt peste 30 de mii de monumente istorice: monumente funerare, statui și până la case memoriale.

Cu peste o mie de conace aflate într-o stare avansată de degradare, România își pierde istoria, pe care alții se grăbesc să ne-o fure pe câțiva arginți. Clădiri de patrimoniu mutilate de indolența și indiferență. Rămășițe ale vremurilor apuse stau și azi de veghe și au rămas să oglindească trecutul. Clădirile istorice rămân la voia întâmplării, rămân pierdute în zgomotul urban, pe străzi adiacente sau chiar la cele principale. Doar ziduri pustii îngropate în nepăsare. Mai avem oare ceva? Sunt convinsă că da! Avem demnitate, chiar dacă mulți lideri ai acestui neam nu au. Și încă îl mai avem pe bunul Dumnezeu. Suntem un popor creștin chiar dacă am comis și multe păcate. De aceea insistăm, aici la Realitatea PLUS, să vă prezentăm momentele care ne-au clădit ca neam al acestei lumi. Din cauza liderilor de carton din ultimii 30 de ani, noi am devenit un stat slab, marginalizat. De aceea privesc cu lăcomie străinii către bucăți din țara asta. În plus, suntem și lăsați la poarta Europei de state cu interese de miliarde, ca fac blocaje și ridică baraje în calea aderării noastre la spațiul european de liberă circulație.

Orice pădure are uscăturile ei – spune o veche vorbă românească -dar asta nu înseamnă că trebuie să cădem în deznădejde. Vă îndemn pe toți să trecem pragul în casa Domnului. De-a lungul istoriei grele, de mai bine de două milenii, am reușit să stăm drepți în fața vremurilor datorită religiei noastre. Biserica a fost stâlp tare și alinare pentru români, iar jaful național și atacurile de azi – venite în rafală – sunt menite să ne slăbească, să ne dezrădăcineze și să ne golească pământul. Viața este o binecuvântare! Să ne îngrijim de ea, la fel și țară! Sa ne întoarcem la patriotism, naționalism, să ne păstrăm tradițiile și sa ne întărim credința! România are tot ce ii trebuie aici, între granițele ei! Curaj, demnitate, determinare, iubire și încredere! Să nu ne pierdem răbdarea, speranța și credința în noi, dar mai ales în Dumnezeu! Împreună suntem mai puternici, împreună putem reuși să scoatem această țară la lumină. Trebuie să redevenim ce am fost cândva. Sa facem un pas în fiecare zi, oricât de neînsemnat ar părea el. Dacă schimbi modul în care privești viața si acționezi, dragă române, poți să îți lași amprenta în viața a milioane de oameni și în istorie.

Dragii mei, să nu lăsăm pe nimeni să ne fure țara. Nu vedeți că suntem condamnați la sărăcie și la umilință pentru decenii, chiar secole?! Ne-au ucis sistemul de educație, de-asta moare o țară întreagă! Apropo, ce ne facem, stimați aleși, cu elevii din zonele defavorizate? Acei copiii care n-au o pereche de ghete cu care să bată zilnic kilometri întregi până la cea mai apropiată scoală. Acei copii care n-au o bucată de pâine și muncesc cot la cot cu părinții lor, de la vârste mult prea fragede. Se numește copilărie pierdută și pierdută e și șansa României. Pentru un copil în creștere, hrana este extrem de importantă pentru o dezvoltare armonioasă. În lipsa resurselor financiare, copiii aflați în pragul sărăciei mănâncă deseori prea puțin, iar hrana nu este cea optimă. Copiii crescuți în sărăcie au mai puține șanse să reușească în viață, să fie adulți sănătoși fizic și emoțional. Să aducă plus valoare țării. Cum renaștem această țară cu astfel de generații pierdute?

Din fericire, nu toată România se declară învinsă. Cei care ne-au cerșit votul pentru ca apoi să ne batjocorească vor simți pe pielea lor, mai devreme sau mai târziu, cum se întoarce roata. Nu vor putea câștiga la nesfârșit doar ticăloșii, corupții, hoții, mincinoșii, incompetenții. Sigur că te simți frustrat când îi vezi suferind pe la televiziuni pentru țărișoara lor, rostind vorbe mari, mai ales când au venituri lunare câți mulți români cinstiți la un loc. Până când acceptăm ca oportunismul să fie noua valoare politică? Această atitudine lipsită de principii doar pentru a realiza venituri personale, bine mascate de vorbe potrivite momentului, să fie oare cheia succesului? Poate că îmi scapă mie ceva, de aceea adresez această întrebare. Mă bucur că începem să ne trezim din această amorțeală. O simt în fiecare zi, mai ales din mesajele care sosesc pe toate canalele în redacția noastră. Le citim pe toate, chiar vă rog să ne iertați dacă nu vă răspundem. Dar volumul este unul uriaș. Tocmai aceste mesaje ne motivează să luptăm în continuare pentru idealul național. Românii au fost și sunt supuși umilinței, valorile ne-au fost atacate, obiceiurile interzise, identitatea națională se dorește a fi ștearsă! Va dispărea tot ce înseamnă romanesc? Asta vrem? Conducători ce ne înșală in mod voit? E ușor sa vinzi iluzii si sa câștigi electoral pe cuvinte potrivite! Suntem oameni demni, capabili de mai bine, suntem muncitori și determinați să punem cărămida peste cărămidă, pentru reconstrucția țării noastre!

Nu este suficient să fim doar noi cetățenii, dornici de schimbare, dacă liderii politici sunt încremeniți in poziția ghiocelului! România este legată la ochi și legată de datorii! România are nevoie de un planificator și un executor gospodar! Avem astfel de oameni capabili? Determinați sa intre in lupta pentru viitor? Sau fuga de responsabilitate se răspândește mai tare decât COVID-ul? Când spui ca îți iubești țara dovedești prin fapte! Muncești in România și pentru România, investești in România, îți ții banii și oamenii în țară. Partidele, oamenii politici vin și pleacă, însă România va rămâne tot aici. De noi depinde cum o lăsăm în urma noastră. Citeam recent o statistică înfiorătoare: ne situăm pe primul loc în UE în două clasamente negative din domeniul transportului rutier: numărul de decese de pe șosele și calitatea proastă a infrastructurii. Autoritățile par să nu vadă însă o legătură între cele două. Pentru că ne lasă la voia întâmplării, la mâna destinului și în grija lui Dumnezeu. Cum nici până astăzi nu am fost în stare să finalizăm drumuri de viteză civilizate, înghesuiala din trafic conduce la tragediile zilnice. Împreună cu logistica defectuoasă a transportului public, avem imaginea completă a haosului din orice oraș românesc.

În plus, asistăm muți la tăierea panglicilor „pentru marile proiecte de infrastructură. Să ne mai mire că ne iau alții fața, mai ales acum când avem războiul la granițe? Mă puteți critica, dar eu cred că mai există un vinovat pentru situația în care suntem astăzi: noi, poporul! Ne-am resemnat și am pus capul în pământ, permițând unor conducători nedemni să ne arunce la groapa de gunoi a istoriei. Ne lăsăm păcăliți de discursuri împopoțonate ale celor care ar trebui să facă ceva pentru țară. Mergem la vot cu vălul neputinței pe ochi. Și doar sperăm într-o minune. Dragi români, noi suntem puterea în această țară și depinde și de noi viitorul copiilor noștri. Să facem alegerile înțelepte. Țara asta atât de frumoasă are nevoie de soluții care să fie direcționate la sursa crizelor care ne sufocă. De investiții în domenii esențiale: energie, infrastructură, agricultură, educație, sănătate, turism! Dar mai ales de lideri care să pună interesul țării mai presus de al lor!

Dragii mei, înainte să închei editorialul vreau să le mulțumesc tuturor celor de la Agenția Națională Antidrog pentru că au răspuns solicitărilor noastre. Am vorbit personal cu doamna Ramona Dabija la telefon și am avut o discuție mai mult decât oficiala, ca de la mamă la mamă și vă mărturisesc public că am rămas plăcut surprinsă. E o luptă grea pentru ca nu avem toate instituțiile de forță implicate pe deplin în această bătălie. Este nevoie și de părinți, de dascăli, de psihologii. Împreuna cu doamna Dabija vreau să punem bazele unui proiect național, o campanie împotriva narcoticelor, de informare, educare și întărire a tinerilor. Sa deschidem ochii larg și să ne salvăm pruncii din ghearele drogurilor. Consumate de la vârste mici, acestea distrug viitorul lor, dar și al țării. Un adult drogat nu este un exemplu pentru cei din jur. Își condamnă copiii și aceștia nu vor fi altfel decât la fel de decăzuți ca el. Dacă în acest moment în care suntem greu încercați din toate părțile nu ne unim, viitorul nostru e în întuneric deplin. Am încredere în instituția Antidrog și în doamna Dabija, cum am și în Poliție și în ministrul Bode, în demnitarii părinți patrioți care conștientizează gravitatea fenomenului. Pe lângă droguri, un alt subiect care nu ne face cinste pe plan internațional prostituția. Cel două merg mâna în mână. Ce ne-a arătat domnul Marius Marinescu la cadru și ce veți vedea și în această seară, centrul zero al criminalității din capitală trebuie să dispară. E un mușuroi de ilegalități. Dacă în anii 30 poliția naționala a SUA a reușit să le vină de hac lui Al Capone și Mafiei din Chicago, așa am încredere ca poliția romana va salva țara din sechestrul pus de clanuri. Să începem cu Bucureștiul și să fim exemplu pentru toată țara. 

Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.