Aproape 500 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, la sfârșit de săptămână – Peste 300 de conducători auto au depășit limitele legale de viteză.
În perioada 19 – 21 martie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 471 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 164.648 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 32 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 20 de certificate de înmatriculare, au fost constatate 12 tamponări și 11 infracțiuni.
322 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, nouă sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, șase sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, patru conducători auto au fost sancționați pentru lipsa IPT, iar 88 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, duminică, 21 martie, la ora 11.20, pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din localitatea Gherta Mica, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar.
Tot duminică, 21 martie, la ora 15.55, pe drumul județean 792/A, în localitatea bihoreană Olcea a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 110 km/h, înregistrată radar.
Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Sursa: Realitatea de Bihor