25 de adulți și doi copii au fost evacuați de pompierii militari bihoreni, în urma izbucnirii unui incendiu într-un bloc din Marghita.

Un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Tineretului din municipiul Marghita, menționând totodată faptul că, din cauza fumului dens, nu poate pătrunde în apartament.

La fața locului s-au deplasat de urgență trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță de tip B2    .

„Ajunși în circa 3 minute la adresa precizată de apelant, pompierii militari au acționat concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul 3 al blocului, pentru evacuarea locatarilor, verificând fiecare locuință, pentru ventilarea casei scării, care era inundată cu fum la nivelul etajelor 3 și 4, respectiv pentru aerisirea apartamentelor de la etajele precizate.

    În urma producerii evenimentului, au ars corpurile de mobilier din cele două camere ale locuinței și un televizor, iar din cauza fumului dens și a temperaturii ridicate, s-au degradat un frigider, o ușă metalică și zugrăveala din apartament.

    Echipajele de pompieri au stins incendiul în aproximativ 20 de minute, reușind să salveze apartamentele învecinate.

Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un reșou electric”, a transmis ISU Bihor.

Sursa: Realitatea de Bihor