În 14 februarie este Ziua Îndrăgostiților și Ziua Sfântului Valentin în mai multe țări din lume. Originea acestei sărbători a iubirii nu este nici astăzi prea bine cunoscută. Dar există legende, superstiții și curiozități legate de sărbătoarea dragostei.
14 februarie – Valentine`s Day – Ziua Îndrăgostiților – legende
Unele legende susţin faptul că, în această zi, în Roma Antică era sărbătorită Iuno, zeiţa tuturor zeilor, protectoarea femeilor şi căsătoriilor. Apoi, în următoarea zi avea loc Lupercalia, un festival păgân în centrul căruia se afla Faunus, zeul agriculturii şi fertilităţii.
Între multele manifestări din timpul festivalului, a atras atenţia un obicei interesant, care, potrivit aceloraşi legende, îi aducea împreună pe băieţi şi pe fete, care până în acel moment stăteau separaţi.
În seara de dinaintea sărbătorii, numele fetelor erau scrise pe bucăţi de hârtie şi introduse într-un vas. Tinerii extrăgeau biletele şi, astfel, se formau perechi ce ţineau uneori şi un an. Destul de des, cei doi se îndrăgosteau şi se căsătoreau.
Alte legende îl au în centrul lor pe Valentin. Una dintre ele spune că în secolele II-III, acesta era preot în Roma şi în timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.), ar fi ajutat tinerii, creştini sau păgâni, să se căsătorească.
De cealaltă parte, împăratul roman era convins că bărbaţii ar fi soldaţi mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soţii, de aceea a interzis căsătoriile. Tânărul preot, dimpotrivă, susţinea că mariajul era parte din planul lui Dumnezeu şi unul dintre scopurile vieţii. Astfel, a continuat să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii.
În momentul în care împăratul i-a aflat secretul, Valentin a fost închis şi condamnat la moarte, fapt care s-a petrecut la 14 februarie 269. Aceeaşi legendă spune că Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului. Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o ”De la al tău Valentin”. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste.
Sfântul Valentin al Romei
Abia la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii Lupercaliilor.
Sfântul Valentin, oficial cunoscut ca Sfântul Valentin al Romei, a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei, fiind ridicată, atunci, şi o biserică.
În Evul Mediu, Valentin a devenit unul dintre cei mai populari sfinţi în zona anglo-saxonă. Se credea, totodată, că ziua de 14 februarie era ziua în care un nou anotimp îşi făcea simţită prezenţa, natura revenind la viaţă, începând sezonul în care păsările îşi căutau perechea. Această credinţă s-a suprapus peste Ziua Sfântului Valentin, care a devenit ”sfântul patron al îndrăgostiţilor”.
Ziua în care orice pasăre își alege perechea
Celebrări ale acestei sărbători nu au fost consemnate nicăieri, doar poetul medieval Geoffrey Chaucer scria, pe la 1375, în ”Parliament of Foules” despre această zi ca fiind ziua în care ”orice pasăre îşi alege perechea”, menţionează www.stvalentinesday.org.
Foarte populare în Evul Mediu erau urările și mesajele de îndrăgostiţilor transmise prin viu grai, ”valentinele” scrise de mână apărând după anul 1400. Cea mai veche scrisoare de acest gen, care există şi astăzi, este un poem scris în 1415, către soţia sa, de Charles, duce de Orleans închis în turnul Londrei, capturat în urma Bătăliei de la Agincourt.
”Valentine” scrise de mână
Date despre evoluţia în timp a acestui obicei nu sunt cunoscute. Se pare că tradiţia modernă a celebrării Zilei Sfântului Valentin a apărut în Statele Unite, pe la începutul anilor 1700, când americanii au început trimiterea de ”valentine” scrise de mână.
De cealaltă parte a Oceanului, britanica Esther A. Howland a început, în 1840, comercializarea primelor felicitări realizate în masă, una dintre acestea aflându-se expusă la British Museum. Felicitările create erau nişte mici opere de artă, acestea fiind realizate din dantelă adevărată, panglici şi imagini colorate.
Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților – cadouri populare
Îndrăgostiţi din întreaga lume îşi trimit, la 14 februarie, milioane de felicitări scrise de mână, care au rămas în continuare cel mai apreciat mod de a-şi spune „Te iubesc” sau „Mă gândesc la tine”. Mesajul romantic va fi însoţit întotdeauna de un buchet de flori sau un singur trandafir roşu. Sunt extrem de populare şi cadourile care cuprind flori, şampanie şi ciocolată, potrivit www.rosesonly.com.au.
În alte ţări, Valentine’s Day este văzută ca ziua în care membrii familiei îşi arată dragostea unul faţă de celălalt, dar şi faţă de prieteni. Unele tradiţii includ şi cadouri pentru copii, iar altele dovezi de apreciere între prieteni.
Ziua Îndrăgostiților în România
După 1990, această zi a îndrăgostiţilor a fost împrumutată şi de noi, fiind organizate cu acest prilej, numeroase manifestări, cum ar fi: expoziţii, recitaluri de muzică şi poezie, concerte, demonstraţii de dans profesionist, diverse concursuri, oficierea de cununii civile, etc.
În calendarul creștin-ortodox, ziua în care este sărbătorit Sfântului Valentin este, de fapt, data de 30 iulie. Însă, tradiția a transformat ziua martiriului său într-o sărbătoare închinată iubirii.
La 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, care păstrează unele atribuţii ale zeului dragostei în mitologia romană, Cupidon, fiind patronul dragostei şi al bunei dispoziţii.
Valentine’s Day în lume
Sărbătoarea de Valentines Day se sărbătorește anual în întreaga lume, însă sub diferite denumiri, dar și în alte zile. Spre exemplu, în America Latină, Sfântul Valentin/Valentines Day este cunoscut sub numele de Ziua Iubirii și Ziua Prieteniei.
De asemenea, în Brazilia, Valentines Day este celebrat pe data de 12 iunie, înainte cu o zi de Sfântul Anton, patronul căsătoriei. Obiceiurile de Valentines Day sunt diferite de la o cultură la alta.
În anumite regiuni din Marea Britanie, în ajunul Valentines Day, fetele îşi pun frunze de dafin sub pernă şi mănâncă doar ouă cu sare, crezând că aşa îşi vor visa peste noapte alesul.
Înainte, în Franţa, de Sf. Valentin, femeile şi bărbaţii singuri se duceau la cei pe care îi îndrăgeau şi strigau în faţa casei lor. Dacă erau respinşi, reveneau a doua zi şi ardeau pozele persoanelor care nu i-au dorit alături, scrie libertatea.ro. Între timp, obiceiul a fost interzis.
În Danemarca, de Sfântul Valentin, ghiocei presaţi sunt trimişi nu persoanei iubite, ci celor mai dragi prieteni.
În anumite ţări, există obiceiul ca femeile tinere să primească un cadou vestimentar de la un potenţial pretendent, cadou echivalent cu o cerere în căsătorie. În consecinţă, păstrarea sau refuzarea acestuia devin echivalente cu un accept sau un refuz al respectivei cereri în căsătorie.
În Ţara Galilor, în vremuri de demult, cadoul ideal prin care îţi puteai manifestă dragostea era reprezentat de … linguri. Există obiceiul ca îndrăgostiţii să sculpteze linguri din lemn pe care le dăruiau persoanei iubite în ziua de 14 februarie. Pe suprafaţă lingurilor erau sculptate motive diverse precum inimioare şi chei ce aveau o semnificaţie deosebită: “tu eşti cel care deschizi inima mea!”.
În Germania, fetele plantau într-un ghiveci mai multe cepe, fiecare cu un bilețel pe care scria numele unui băiat. Se spunea că fata se va mărita cu băiatul a cărui ceapă a răsărit prima.
Bărbaţii din Danemarca le trimit flori şi poezii femeilor de care sunt îndrăgostiţi de Valentines Day.
În Japonia, femeile sunt cele care le fac cadouri bărbaţilor pe 14 februarie. E drept că dăruiesc numai ciocolată, iar ciocolata aleasă diferă în funcţie de tipul relaţiei. De exemplu, cea normală e oferită din obligaţie şefilor, colegilor şi prietenilor, iar cea fină, iubitului, logodnicului sau soţului. O lună mai târziu, pe 14 martie, vine rândul bărbaţilor să le întoarcă femeilor din viaţa lor acest favor.
Şi în Coreea de Sud femeile le oferă ciocolată bărbaţilor. Iar ei le dăruiesc femeilor orice, mai puţin ciocolată.
În Finlanda, multe cupluri se logodesc sau se căsătoresc pe 14 februarie, însă această zi e dedicată mai mult prieteniei decât iubirii. Conform tradiţiei, e un prilej de reuniri între amici, care-şi fac cadouri simbolice.
În Italia, fetele nemăritate se trezesc dis-de-dimineaţă şi se duc la fereastră. Se spune că primul bărbat pe care-l vor vedea sau unul care seamănă cu el le va deveni soţ în decursul anului.
Cuplurile vietnameze obişnuiesc să se asorteze de Ziua Îndrăgostiţilor, adoptând acelaşi stil vestimentar şi aceleaşi culori.
Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților – curiozități
- Peste 50 de milioane de trandafiri sunt cumpărați în fiecare an de Valentine’s Day.
- În Evul Mediu, exista obiceiul de a se extrage un bilețel dintr-o urnă, iar persoana extrasă urma să îi fie Valentinul/Valentina pe toată durata sărbătorii. Mai mult, bilețelul cu numele extras era ținut pe mâneca hainei timp de o săptămână, iar acest obicei purta denumirea de “a purta inima pe mânecă”.
- De Ziua Îndrăgostiților, municipalitatea din Verona, orașul în care au trăit Romeo și Julieta, primește aproximativ 1.000 de scrisori. Bărbații cheltuie mai mulți bani pentru cadoul femeilor de Valentines Day, spre deosebire de femei. În America, în medie, bărbații cheltuie 158 de dolari pentru cadouri, în timp ce femeile doar 75 de dolari.
- Cel mai popular cadou de Valentines Day este un buchet de trandafiri roșii, deoarece roșul este culoarea dragostei.
- Conform istoricilor, sărbătoarea de Valentine’s Day a început în Roma Antică, sub forma unui festival păgân al fertilității, numit Lupercalia. Acest festival includea sacrificarea animalelor și biciuirea femeilor cu piele de animale, până femeile sângerau. Asta reprezenta fertilitatea femeilor.
- A devenit oficial sărbătoarea iubirii în anii 1300. Sărbătoarea a fost creștinată și sărbătorită la mijlocul lunii februarie, deoarece mulți oameni considerau că sezonul de împerechere al păsărilor începea la 14 februarie. Acesta este și motivul pentru care porumbeii sunt adeseori asociați cu iubirea.
- Sfântul Valentin nu a fost o singură persoană. Există bănuieli că ar fi fost două sau trei persoane diferite. Însă cel mai cunoscut „fondator” al zilei de Valentine’s Day este Sfântul Valentin, care l-a sfidat pe Împăratul Claudius al II-lea. La acel moment, Împăratul Claudius al II-lea a interzis căsătoria, deoarece considera că le distrage atenția tinerilor soldați.
- Primele cadouri de Valentine’s Day au fost trimise în secolul al XV-lea. Totuși, oamenii au început să facă schimb de bilețele și scrisori doar începând cu secolul al XVII-lea. Abia din anii 1840 au început să existe felicitări de Valentine’s Day produse în masă.
- Valentine’s Day reprezintă o afacere destul de mare astăzi. Aproximativ 55% dintre americani sărbătoresc Valentine’s Day și cheltuie o sumă estimată la 18.2 miliarde de dolari pe an. Din această sumă, 1.7 miliarde de dolari sunt cheltuiți numai pe bomboane. În medie, bărbații cheltuie 150 de dolari pentru Valentine’s Day, în timp ce femeile cheltuie doar 74 de dolari.
- Americanii trimit 141 de milioane de bilețele de Valentine’s Day în fiecare an. De Valentine’s Day se trimit cele mai multe bilețele, cu excepția Crăciunului. Profesorii primesc cele mai multe bilețele de Valentine’s Day în fiecare an, urmați de copii, mame și soții.
- Aproape 9 milioane de americani cumpără cadouri sau bilețele pentru câinii lor. Americanii nu uită nici de animalele lor de companie. Le cumpără și lor bilețele sau cadouri cu ocazia acestei sărbători.
- Cel mai popular cadou de Valentine’s Day îl reprezintă florile. Florile sunt cele mai populare, urmate de ciocolată și apoi de bijuterii. Americanii trimit mai mult de 220 milioane de trandafiri în fiecare an.
- Prima cutie de ciocolată în formă de inimă a apărut în 1868. În zilele noastre, se vând peste 36 milioane de cutii de ciocolată în formă de inimă în fiecare an.
- Necco Sweethearts – inimile cu mesaj – au fost inventate în 1866. Fiecare cutie are aproximativ 45 de enunțuri, incluzând „Dragoste adevărată”, „Îmbrățișează-mă” și „Ești tare”, dar acestea pot fi și personalizate. Aproximativ 10 enunțuri noi se adaugă în fiecare an.
- Vânzarea de prezervative crește în februarie. Vânzările la prezervative cresc cu aproximativ 20-30% în preajma Valentine’s Day. Deloc surprinzător, în martie se cumpără cele mai multe teste de sarcină.
- Dantela este printre cele mai utilizate materiale pentru decorațiunile de Valentine’s Day.
- A doua cea mai populară lună pentru căsătorie. Aproximativ șase milioane de cupluri se logodesc în această zi. Februarie este a doua cea mai populară lună pentru propuneri de căsătorie, după luna decembrie.
Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților – superstiții
- Dacă vezi o veveriţă în acea zi, mare atenţie la bărbatul cu care te vei mărită. Se crede că va fi un bărbat zgârcit şi exagerat de econom.
- În cazul în care vrei să afli cine va fi viitorul tău soţ, scrie numele pretendenţilor tăi pe bucăţi mici de hârtie pe care le înrolezi în interiorul unor bile de pământ sau lut. Da-le drumul în apă şi prima bilă care va ieşi la suprafaţă este cea care conţine numele viitorului tău soţ.
- Dacă tăi mărul în jumătate, numărul seminţelor pe care le găseşti în interiorul mărului îţi indică numărul copiilor pe care îi vei avea.
- Dacă vei fi trezită din somn de sărutul unei persoane dragi în dimineaţa Sfântului Valentin, înseamnă că vei avea noroc în dragoste de-a lungul acelui an.
- În dimineaţa Sfântului Valentin primul nume al persoanei pe care îl auzi la radio sau la tv sau îl citeşti în ziar va fi numele persoanei cu care te vei căsători.
- Se spune că de Valentines Day, dacă mănânci varză aduce noroc şi bogăţie, iar rodiile aduc fertilitate.
- Florile oferite în dar de Valentines Day 2022 spun multe despre sentimentele pe care le ai faţă de partener. Florile roşii simbolizează iubirea şi pasiunea, cele albe – puritatea, cele roz – simpatia, iar florile galbene simbolizează prietenia.
- Nu este bine să faci cadou de Valentines Day obiecte casnice. Sunt considerate o jignire adusă iubirii.