Astăzi vă prezentăm un personaj cunoscut în lumea politică drept pupilul ascultător al lui Liviu Dragnea. Despre Adrian Gâdea este vorba, care nu s-a făcut remarcat prin reformele adoptate în județul Teleorman ci pentru alte lucruri.

Până să ajungă șef peste un județ, Gâdea a lucrat numai la societăți comerciale ale statului. Fie că vorbim de firme din domeniul utilităților publice, pensii sau sănătate, Adrian Gâdea pare bun la toate.

Cum era de așteptat, nu s-a făcut remarcat prin reformele adoptate în județul Teleorman ci pentru că a făcut tot posibilul ca șeful său de partid să obțină un loc în care să se poată relaxa liniștit, departe de ochii curioșilor.

De aceea, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Adrian Gâdea, alături de alte persoane apropiate de Dragnea, pentru trecerea ilegală a insulei Belina și a brațului Pavel din proprietatea statului în administrarea firmei de suflet – Tel Drum. Concret, acuzațiile sunt de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.