VIDEO Cehia este noua campioană mondială la hochei pe gheață

VIDEO Cehia este noua campioană mondială la hochei pe gheață
Cehia s-a impus în fața Elveției în finală, scor 2-0
Cehia s-a impus în fața Elveției și a câștigat Mondialul de hochei pe gheață, pe care l-a găzduit.
Cehii au cea mai valoroasă garnitură din ultimii 14 ani, la hochei pe gheață, o demonstrează titlul mondial cucerit duminică. În fața celor peste 17.000 de suporteri prezenți în sala polivalentă O2 Arena, de la Praga, naționala Cehiei și selecționata Elveției s-au anihilat, reciproc, timp de două reprize.
David Pastrnak a adus mult-așteptata deschidere de scor, la mijlocul reprizei a treia, când a trimis pucul în poartă, spectaculos, din lateral stânga, printre apărătorul și portarul adverși. Un alt hocheist venit din campionatul nord-american NHL, David Kampf, a decis soarta finalei, în ultimele secunde, când a finalizat cu poarta goală, moment care a declanșat euforia până la paroxism a fanilor din tribune.
Cehia este noua campioană mondială la hochei pe gheață, după ce a învins-o pe Elveția, surpriza ediției, cu scorul de 2-0.
Pentru cehi, a fost al șaptelea titlu mondial din istorie și primul, din 2010 până în prezent. De partea cealaltă, helveții au obținut argintul, pentru a patra oară, într-un palmares din care lipsește aurul.
Tot ieri, la Praga, Suedia a câștigat bronzul, datorită victoriei cu 4-2 în fața Canadei, în finala mică a Campionatului Mondial de hochei pe gheață.
Citește și:
- 14:12 - Formula 1 se pregătește să anuleze cursele din Bahrain și Arabia Saudită, din cauza atacurilor iraniene
- 09:09 - Max Verstappen a vorbit despre plecarea din Formula 1
- 08:22 - Victorii clare pentru Real Madrid, PSG și Bodo/Glimt în optimile Ligii Campionilor
- 16:45 - Trump transmite că Iranul poate participa la Cupa Mondială. Anunțul făcut de șeful FIFA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











