Remiză spectaculoasă între Farul și Universitatea Craiova (3-3), în Superligă

Remiză spectaculoasă între Farul şi Universitatea Craiova (3-3), în Superligă
Craiova și-a asigurat locul pe podium prin acest egal
Farul Constanța a remizat cu Universitatea Craiova, 3-3 (1-0), luni seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci spectaculos din etapa a 9-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Universitatea Craiova, care a revenit de la 0-3, și-a asigurat locul pe podium prin acest egal.
În prima jumătate de oră a meciului cele două echipe nu au reușit să își creeze ocazii de gol, dar Farul a deschis scorul din penalty, prin Louis Munteanu (35), după ce Ștefan Vlădoiu l-a faultat pe Luca Andronache.
Debutul reprizei secunde a aparținut echipei antrenate de Gheorghe Hagi, care a marcat de două ori în primele zece minute și a ratat ale ocazii clare de gol.
Portarul Laurențiu Popescu, cel mai bun de la oaspeți, alături de Alexandru Mitriță, a avut un reflex salvator (48), la lovitura de cap a lui Narek Grigorian.
Farul și-a dublat avantajul prin același Louis Munteanu (52), care a reluat în plasă centrarea lui Cristian Ganea.
Laurențiu Popescu a fost providențial la două șuturi ale lui Munteanu (54), dar a scos mingea din plasă pentru a treia oară, un minut mai târziu (55), când portughezul Diogo Queiros a reluat din apropiere centrarea lui Grigorian.
Universitatea a avut șansa de a reduce din diferență, dar Mitriță a trimis imprecis față în față cu portarul (61).
Gazdele au mai avut o ocazie mare, dar Laurențiu Popescu l-a blocat incredibil pe fostul său coechipier Ionuț Vînă (63).
Farul a făcut pasul înapoi, iar Universitatea a început să fie periculoasă la poarta lui Alexandru Buzbuchi, care a scos de sub transversală lovitura de cap a lui Jovan Markovic (72), la centrarea lui Nicușor Bancu.
În min. 72, Constantin Grameni l-a faultat pe Andrei Ivan în careu, iar oaspeții au primit penalty, după circa două minute, în urma intervenției arbitrajului video. Mitriță (77) a transformat lovitura de pedeapsă și a dat semnalul revenirii oaspeților.
Craioveni au mai avut o ocazie prin tânărul Ștefan Bană (83), cu un șut de la distanță, scos de la vinclu de Buzbuchi.
În minutul 89, Raul Silva a aruncat o minge în centrul careului, Damien Dussaut a alunecat, Mitriță a preluat și a marcat.
Universitatea a continuat să atace și în min. 90+5, Dragoș Nedelcu l-a atacat imprudent pe Mitriță în careu, iar arbitrul a dictat penalty, transformat de același Mitriță (90+7), care a reușit al doilea său hat-trick în acest campionat (după cel cu Oțelul, 3-1 la Galați).
Oaspeții puteau da lovitura la ultima fază, dar Raul Silva a reluat cu capul pe lângă poartă o centrare a lui Mitriță, din lovitură liberă (90+10).
Farul a câștigat celelalte trei meciuri directe cu Universitatea din această stagiune, 2-0 și 2-1 în sezonul regulat, 2-1 în Bănie în play-off.
Farul venea după două eșecuri consecutive în campionat. Universitatea venea după succese cu Rapid și FCSB.
Jucătorii Universității au intrat pe teren îmbrăcați în tricouri cu imaginea lui Ion Oblemenco, în ziua în care s-au împlinit 79 de ani de la nașterea ''Tunarului din Bănie''.
Lovitura de start a meciului a fost dată de fostul internațional Alexandru Mățel, care a jucat atât la Farul, cât și la Universitatea Craiova.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News
























