Sport· 3 min citire

EURO 2024: Nicolae Stanciu: "Oricare dintre jucătorii ofensivi ai Ucrainei poate face diferența"

EURO 2024: Nicolae Stanciu: "Oricare dintre jucătorii ofensivi ai Ucrainei poate face diferenţa"

EURO 2024: Nicolae Stanciu: "Oricare dintre jucătorii ofensivi ai Ucrainei poate face diferenţa"

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 17 iun. 2024, 11:23

Căpitanul a adăugat că echipa națională va juca pentru suporteri

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă susținută la Munchen, înaintea partidei cu Ucraina, prima de la Campionatul European din Germania, că oricare dintre jucătorii ofensivi adverși poate face diferența.

România va debuta la Campionatul European de fotbal luni, de la ora 16.00, împoriva Ucrainei.

"Să ajung să îmi pot reprezenta țara la două turnee finale este ceva unic pentru mine. Toată lumea e pregătită pentru că un turneu final nu se compară cu nimic. Nu știu dacă ucrainenii au vreo verigă slabă, adică vreun jucător anume... cert este că formează o echipă bună, au demonstrat asta în ultimele lor meciuri oficiale, cele de la baraj, când au reușit mereu să revină după ce au fost conduși. Individual, oricare dintre jucătorii lor ofensivi poate face diferența într-un meci. Cu cât se apropie meciul, tensiune și emoție vom simți toți, dar ne-am pregătit pentru acest moment, e locul unde ne doream și merităm să fim și cred că vom fi bine mâine", a spus Stanciu, care a participat cu România și la EURO 2016.

Căpitanul a adăugat că echipa națională va juca pentru suporteri și pentru țară.

"Nu cred că sunt eu principalul pericol pentru Ucraina. Mereu am spus că forța noastră este grupul și ăsta este adevărul. Eu nu-mi doresc decât ca mâine noi să fim cei fericiți la final și ei mai puțin. Am văzut imagini cu fanii români din oraș (n.r. - Munchen) și vrem să le mulțumim pe această cale pentru că am înțeles că vor veni în număr foarte mare la meci. Ne dorim să îi facem fericiți, pentru ei jucăm, pentru țara noastră. Pentru suporteri ne dorim să facem un European cât mai bun", a subliniat el.

Nicolae Stanciu consideră în continuare că nu e normal ca fanii români să își huiduie echipa națională, așa cum s-a întâmplat după meciurile amicale cu Bulgaria și Liechtenstein, ambele încheiate 0-0.

"Sunt căpitanul echipei naționale și spun din nou că, din punctul meu de vedere, nu mi s-a părut normal ca la o echipă calificată oamenii din țara ta să părăsească așa stadionul și să te huiduie așa după un meci nul. Și nu mă refeream la toți fanii. Dar eu iau și partea pozitivă din critici. Și chiar dacă am reacționat după meciul cu Bulgaria asta nu înseamnă că am fost mulțumit de cele două meciuri amicale", a precizat Stanciu.

Echipa națională de fotbal a României întâlnește selecționata Ucrainei, luni, de la ora 16:00, la Munchen, în prima sa partidă de la Campionatul European din Germania.

În celelalte două partide din Grupa E, România va înfrunta selecționatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, și Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News