Atletism: România a cucerit şapte medalii la Campionatele Balcanice de la Istanbul

Atletism: România a cucerit şapte medalii la Campionatele Balcanice de la Istanbul
Obiectivul stabilit de FRA este obţinerea a şapte medalii
România a cucerit şapte medalii, dintre care trei de aur, două de argint şi două de bronz, sâmbătă, la Campionatele Balcanice de atletism în sală de la Istanbul.
Medalii de aur au câştigat Ştefania Uţă la 400 metri (54 sec 6/10), Florentina Iuşco la lungime (6,64 m) şi Andreea Taloş la triplusalt (13,89 m).
Medalii de argintul au obţinut Daniela Stanciu (1,86 m) şi Alexandru Androne (2,15 m), ambii la înălţime.
Pe treapta a treia a podiumului s-au clasat Ionuţ Anton la 60 m garduri (7 sec 77/100) şi ştafeta masculină de 4x400 m, alcătuită din Gabriel Voicu, Andrei Sava, Marian Coman, Sorin Voinea (3 min 34 sec 96/100).
Pe locul al patrulea s-a situat Sorin Alexandru Voinea la 400 m (46 sec 91/100).
Clasări pe locul cinci au reuşit Ramona Elena Verman la săritura în lungime (6,18 m) şi Diana Ana Maria Ion la triplusalt (13,47 m).
Pe locul şase s-au clasat Cristian Gabriel Voicu la 800 m (1 min 48 sec 84/100), Nicolae Marian Coman la 1.500 m (3 min 49 sec 17/100) şi Cristian Andrei Sava la lungime (7,49 m).
Anamaria Nesteriuc a fost a şaptea la 60 mg (8 sec 24/100), ca şi David Bejinariu la săritura în înălţime (2,05 m).
Robert Parge s-a clasat pe locul nouă la 400 m (47 sec 94/100), iar Claudia Ionela Costiuc a fost a zecea la 800 m (2 min 11 sec 35/100), ca şi Cristian Valentin Radu la triplusalt (15,49 m).
Rareş Toader a ratat toate încercările la aruncarea greutăţii.
Obiectivul stabilit de FRA este obţinerea a şapte medalii.
Ediţia 2023 a Campionatelor Balcanice indoor, programată de asemenea la Istanbul, a fost anulată din cauza cutremurelor care au afectat Turcia în luna februarie.
AGERPRES
Sursa foto: Federația Română de Atletism/Facebook
Citește și:
- 08:19 - Real Madrid a eliminat Manchester City din Liga Campionilor cu dublă victorie! Sporting a reușit remondata cu Bodo/Glimt și s-a calificat în sferturi
- 13:13 - Un fost atacant al naționalei, mesaj pentru Bîrligea: „Este un vârf care a demonstrat. O poate face şi la Istanbul”
- 12:58 - Arbitrul Istvan Kovacs, premiat de UEFA cu un meci în optimile Europa League
- 09:36 - Iran negociază cu FIFA mutarea meciurilor de la Cupa Mondială din SUA în Mexic, pe fondul temerilor privind siguranța jucătorilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











