În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 6.061 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 106 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unități de tip fastfood, hoteluri, pensiuni și alte spații de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
De asemenea, au fost verificate 88 de mijloace de transport, din care 30 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 24.750 de lei.
Dintre acestea, 68 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 13 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
În cadrul misiunilor desfășurate sâmbătă pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 117 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Sursa: Realitatea de Bihor