Peste 30 de pietoni și 16 șoferi vitezomani, sancționați de polițiștii bihoreni

Peste 30 de pietoni și 16 șoferi vitezomani, sancționați de polițiștii bihoreni
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 39.280 de lei.
Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, au fost sancționați de polițiștii rutieri bihoreni, în ultimele 24 de ore.
Potrivit IPJ Bihor, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat, miercuri, acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor rutiere ale căror cauze sunt abaterile săvârșite de pietoni, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depăşirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 39.280 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 26 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare.
Astfel, 17 dintre sancțiunile aplicate au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, au fost sancționați 32 de pietoni, patru bicicliști, 16 sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, cinci pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, patru pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, două pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de timp „mâini libere”, una pentru lipsa ITP, iar 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











