Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat o tânără din România, în vârstă de 12 ani, care a prezentat la controlul de frontiera o carte de identitate ce aparținea altei persoane.
În data de 6 septembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, cinci cetățeni români, călătorind într-un autoturism înmatriculat în Ungaria.
Cu ocazia controlului, unul dintre pasageri, o tânără, s-a legitimat cu o carte de identitate românească din care reieșea că are vârsta de 22 de ani. În urma verificării documentului de călătorie, polițiștii de frontieră au constatat faptul că între tânăra prezentă la control și fotografia din document există diferențe vizibile de fizionomie, motiv pentru care au fost extinse cercetările.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana respectivă este cetățean român, dar are vârsta de 12 ani. Aceasta era însoțită de rude și intenționa să călătorească în Ungaria. Minorei nu i s-a permis ieșirea din țară, fiind anunțată mama acesteia care s-a deplasat din localitatea de domiciliu până în punctul de trecere a frontierei, de unde a preluat minora.
În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
Sursa: Realitatea de Bihor