Un mort și doi răniți la Sevastopol în urma unui atac cu drone ucrainene

Un mort și doi răniți la Sevastopol în urma unui atac cu drone ucrainene
Un bărbat a murit și două persoane au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi la Sevastopol, în Crimeea, în urma unui atac cu drone atribuit forțelor ucrainene, potrivit autorităților ruse.
Un bărbat a murit și două persoane au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi la Sevastopol, în Crimeea, în urma unui atac cu drone atribuit forțelor ucrainene, potrivit autorităților ruse.
Zelenski le promite liderilor UE repararea conductei petroliere Drujba, dar cere fondurile blocate de Orban
Un pachet de ajutor financiar european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, blocat în continuare de Ungaria ca represalii față de oprirea importului său de petrol rusesc pe secțiunea ucraineană a conductei petroliere Drujba, pune Kievul într-o situație ”foarte dificilă” în timp ce continuă războiul cu Rusia, a afirmat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o intervenție prin videoconferință la summitul liderilor europeni, cărora le-a cerut să găsească o soluție pentru deblocarea acestui ajutor înaintea reparării conductei, pe care a promis că o va face, relatează agențiile Reuters și EFE, citate de Agerpres.
Liderul dela Kiev s-a angajat să restabilească deplin fluxul de petrol prin conducta Drujba și să îndeplinească deplin rolul Ucrainei de partener energetic de încredere al UE, a declarat o sursă comunitară după intervenția liderului ucrainean la summitul UE, unde premierul ungar Viktor Orban nu s-a lăsat înduplecat să ridice veto-ul opus ajutorului financiar pentru Ucraina, provocând furia liderilor europeni.
”Poziția Ungariei este foarte simplă: vom ajuta Ucraina când vom avea acces la petrolul nostru\",”a indicat Orban înaintea summitului, a cărui declarație finală a refuzat să o semneze, la fel și omologul său slovac Robert Fico, țara acestuia din urmă fiind de asemenea afectată de oprirea fluxului de petrol rusesc prin conductă.
Liderii UE, reuniţi în summit la Bruxelles, eşuează să-l facă să se răzgândească pe Orban cu privire la împrumutul Ucrainei
Şefii de stat şi de guverne reuniţi joi într-un summit la Bruxelles nu au reuşit să-l facă să se răzgândească pe premierul ungar Viktor Orban, care blochează în continuare un împrumut în valoare de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, anunţă diplomaţi, relatează AFP.
Liderii europeni au convenit să discute din nou acest subiect la o reuniune ulterioară, potrivit concluziilor summitului cu privire la Ucraina, făcute publice joi după-amiaza.
Lovitură majoră în Crimeea ocupată: fabrică rusească de apărare, lovită într-un atac ucrainean cu drone
O fabrică strategică de apărare din Sevastopol, în Crimeea ocupată, ar fi fost lovită în noaptea de 19 martie într-un atac ucrainean cu drone, potrivit mai multor canale rusești de pe Telegram.
Explozii puternice au fost auzite în centrul orașului, iar localnicii au raportat că o clădire folosită de Regimentul 3 Radio-Tehnic al apărării aeriene ruse a fost vizată. Surse locale susțin că cel puțin cinci drone ar fi lovit o structură aparținând conglomeratului militar Almaz-Antey, producător al sistemelor S-300 și S-400.
Administrația instalată de Rusia la Sevastopol a anunțat că 27 de drone ar fi fost doborâte înainte de a ajunge la țintă, însă imaginile și relatările din zonă indică faptul că unele au reușit să lovească obiective militare.
UPDATE - Rusia acuză că atacurile ucrainene îi pun în pericol exporturile de gaze: Vin într-un moment de „destabilizare extremă”
Kremlinul a condamnat joi „intensificarea” loviturilor ucrainene asupra stațiilor de compresoare ale Gazprom care deservesc două conducte majore, afirmând că astfel de incidente amenință infrastructura esențială și rutele energetice internaționale, transmite Reuters.
Citește și:
- 08:44 - Petrișor Peiu: ”Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR a renunțat să mai susțină scutirea CASS pentru mamele aflate în concediu pentru creșterea copiilor”
- 08:20 - Traian Băsescu le recomandă românilor să lase mașinile acasă
- 08:18 - Arabia Saudită avertizează: prețul petrolului ar putea depăși 180 de dolari pe baril: scenariu alarmant
- 08:15 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul continuă să atace infrastructura statelor din Golful Persic
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











