TĂNASE STAMULE: ADRIAN CÂCIU, FĂURITORUL DE GĂURI NEGRE BUGETARE, ÎȘI DĂ CU PĂREREA DESPRE PROGRAMUL PNL FĂRĂ SĂ ÎNȚELEAGĂ NIMIC DIN MECANISMELE ECONOMIEI

TĂNASE STAMULE: ADRIAN CÂCIU, FĂURITORUL DE GĂURI NEGRE BUGETARE, ÎȘI DĂ CU PĂREREA DESPRE PROGRAMUL PNL FĂRĂ SĂ ÎNȚELEAGĂ NIMIC DIN MECANISMELE ECONOMIEI
Ce a transmis politicianul Tănase Stamule
După o lungă perioadă de discreție la Ministerul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, a făcut comentarii asupra programului economic propus de Partidul Național Liberal (PNL), deși criticii susțin că acesta nu înțelege în profunzime dinamica economică.
Ce a transmis politicianul Tănase Stamule
„După ce a stat ascuns sub biroul de la Ministerul Fondurilor Europene, făuritorul de găuri negre bugetare, Adrian Caciu, își dă cu părerea despre programul PNL fără să înțeleagă nimic din mecanismele economiei.
Partidul Național Liberal și-a asumat creșterea pensiilor și a generat și venituri pentru asta. Asta spre deosebire de PSD, care nu s-au gândit în nicio clipă din ce bani vor fi plătite pensiile crescute.
Programul PNL își asumă în totalitate plata pensiilor crescute și indexarea acestora tocmai prin generarea de prosperitate și valoare adăugată.
Visele PSD că o să curgă bani din cer și nu de la oamenii care produc în economie au dus, de fapt, la situația bugetară de astăzi. Dacă ministerul de Finanțe și ANAF (conduse de liberali) nu colectau și nu își făceau de treaba, nici anul acesta nu am fi avut bani pentru pensiile majorate!
Liberalii își asumă pensiile majorate! Dar liberalii și generează venituri pentru plata acestora și valoarea adăugată în economie.
Domnule Câciu, v-ați trezit după un an și jumătate de somn în care ați blocat fondurile europene și ne-ați adus la coada absorbției? Nu e mai bine să dormiți în continuare și să nu ne deranjați cu elucubrațiile dumneavoastră în această campanie electorală?”, se arată pe pagina oficială de Facebook a acestuia.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 17:29 - "Pachetul de solidaritate", adoptat de Guvern: bani pentru pensionari și beneficii mai mari pentru copiii cu dizabilități
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











