Nicolae Ciucă, în ședința BPN: „Fraților, ori ne ridicăm și câștigăm toți. Ori pierdem și pierdem toți”

Nicolae Ciucă, în ședința BPN: „Fraților, ori ne ridicăm și câștigăm toți. Ori pierdem și pierdem toți”
Ciucă le-a transmis liberalilor să continue implementarea proiectelor
Președintele PNL - Nicolae Ciucă le-a transmis liberalilor, în ședința Biroului Politic Național (BPN), miercuri, să continue implementarea proiectelor care țin de investiții și dezvoltare, angajată în programul de guvernare, dar și dialogul cu sindicatele.
Cu adresabilitate către miniștri PNL, acesta le-a transmis să continue să aibă dialog cu mediul asociativ, sindicate pe toate problemele ridicate. Să manifeste deschidere maximă la dialog și identificarea de soluții pentru toate categoriile socio-profesionale care întâmpină greutăți și urgențe. „E nevoie să venim cu soluții pentru românii care au întâmpinat probleme în afara țării. E vorba de transportatorii care au fost bruscați, li s-a confiscat marfa. Sunt chestiuni care să stea pe agenda noastră de preocupări și să vedem care sunt măsurile de protejare a lor în astfel de situații”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit surselor Realitatea PLUS.
Tot miniștrilor, Nicolae Ciucă le-a spus: „Să continuăm să îndeplinim țintele și jaloanele PNRR. Și implementarea proiectelor care țin de investiții și dezvoltare, cu care să ne susținem tot ce ne-am angajat în programul de guvernare. Se vor transfera în actuala sesiune. Intrăm pe ce ar trebui să reprezinte lista de priorități ale grupurilor. Dar discutăm mai târziu”.
Legat de organizarea pentru alegeri, președintele PNL a spus: „Vor fi aspecte pe care le vom aborda și detalia, aspecte ce țin de organizarea internă. Tot ce va însemna reușita noastră în alegeri depinde de organizare și atitudine. Din perspectiva mea, echipei de campanie, putem spune că avem capacitatea sa ne organizăm și avem potențial în alegeri. Și cred foarte tare că atitudinea va conta enorm. De aceea, vă spun dechis: „Fraților, ori ne ridicăm și câștigăm toți. Ori pierdem și pierdem toți. Nu există altă finalitate la ce facem aici”.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 12:49 - Coaliția, pe un butoi de pulbere: PSD amenință cu anticipate, liberalii decid sâmbătă dacă ies de la guvernare
- 12:29 - AUR nu votează amendamentul PSD privind pachetul social: „Pensionarii trebuie să beneficieze de indexare, nu de ajutoare temporare”
- 08:22 - Circ total în Parlament pe banii țării, cu Buzoianu și Miruță în prim-plan. Comentarii cu tentă sexuală și acuzații grave la adresa reziștilor - VIDEO
- 08:09 - Președintele Nicuşor Dan se întâlnește joi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte: discuții cruciale privind securitatea regională
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











